Premierul Kosovo avertizează că există riscuri de un nou război în Balcani: Mesajul adresat lui Putin

0
0
Albin Kurti FOTO EPA-EFE
Albin Kurti FOTO EPA-EFE

Premierul kosovar Albin Kurti avertizează că există riscul unui nou război în Balcani şi că Vladimir Putin îşi doreşte acest lucru.

Nordul Kosovo a devenit o zonă fierbinte. În timp ce autorităţile de la Priştina insistă ca minoritatea sârbă din ţară să-şi înmatriculeze maşinile cu numere kosovare, Belgradul se opune măsurii. De altfel, Serbia refuză să recunoască independenţa Kosovo şi o consideră în continuare o veche provincie a sa.

Tensiunile s-au mai calmat între timp. Sub presiunea Statelor Unite şi a Uniunii Europene, autorităţile kosovare au decis să amâne pentru o lună aplicarea noii măsuri, iar minoritatea sârbă a renunţat la blocajele din trafic. Însă situaţia poate degenera din nou la 1 septembrie.

„Nu ar trebui să excludem că aceste politici agresive ale Belgradului s-ar putea transforma într-o ofensivă împotriva Kosovo în vreun fel sau altul. Suntem vigilenţi, dar nu ne e teamă”, a declarat Kurti într-un interviu acordat pentru Reuters.

„Eu nu spun că ne vor ataca săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare, dar ar fi iresponsabil să exclud posibilitatea creşterii tensiunilor şi a unui nou conflict”, a insistat premierul kosovar.

Kosovo şi-a proclamat independenţa în 2008, la aproape zece ani de la un război sângeros cu Serbia. Din populaţia sa de 1,8 milioane de locuitori, minoritatea sârbă reprezintă 5%.

Serbia, la rândul ei, susţine că nu inflamează tensiunile din nordul Kosovo şi acuză Priştina că încalcă drepturile sârbilor de acolo. În chestiunea Kosovo, Serbia este sprijinită de Rusia. O susţinere criticată de Albin Kurti.

„Preşedintele despotic Putin este un om al războiului şi este interesat să propage războiul, deoarece vrea să-l normalizeze”, a declarat premierul kosovar, făcând aluzie la faptul că Rusia ar căuta încă un conflict armat pe lângă cel din Ucraina.

Însă el le-a transmis lui Vladimir Putin şi preşedintelui sârb Aleksandar Vucici că situaţia s-a schimbat mult în ultimul sfert de secol.

„Avem instituţii şi organe de securitate şi apărare. Kosovo este un stat acum, nu mai suntem în 1998. Suntem în 2022 şi mult mai pregătiţi să ne apărăm suveranitatea, integritatatea teritorială, democraţia, statul de drept, Constituţia şi progresele noastre”, a declarat Kurti.

Dacă Priştina a condamnat războiul dus de Putin împotriva Ucrainei, Belgradul s-a abţinut să facă acest lucru şi nu a dat curs sancţiunilor deşi intenţionează să adere la UE.

O întâlnire între Kurti şi Vucici este prevăzută pe 18 august, la Bruxelles.

Mai multe - Europa

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite