Premierul Italiei, opoziție la recunoaşterea statului Palestina de către Franța. „Ar putea fi contraproductivă”

0
Publicat:

Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat sâmbătă că recunoaşterea statului Palestina înainte de înfiinţarea lui ar putea fi contraproductivă, relatează Reuters.

Georgia Meloni, premierul Italiei FOTO: Profimedia
Georgia Meloni, premierul Italiei FOTO: Profimedia

"Sunt foarte în favoarea statului Palestina, dar nu sunt în favoarea recunoaşterii acestuia înainte de înfiinţarea lui", a declarat Meloni pentru cotidianul italian La Repubblica.

"Dacă ceva ce nu există este recunoscut pe hârtie, problema ar putea părea rezolvată, când de fapt nu este", a adăugat Meloni, scrie Agerpres.

Decizia Franţei de a recunoaşte un stat palestinian la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din septembrie a fost condamnată de Israel şi Statele Unite, pe fondul războiului din Gaza dintre Israel şi gruparea militantă palestiniană Hamas.

Vineri, ministrul italian de externe Antonio Tajani a declarat că recunoaşterea unui stat palestinian trebuie să aibă loc simultan cu recunoaşterea Israelului de către noua entitate palestiniană.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat vineri că Berlinul nu intenţionează să recunoască, pe termen scurt, un stat palestinian şi a spus că prioritatea sa acum este să facă "progrese de mult timp aşteptate" către o soluţie cu două state.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat joi că Franța va recunoaște oficial statul Palestina, în cadrul sesiunii Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, care va avea loc în luna septembrie la New York.

Statele Unite au respins "ferm" planul preşedintelui francez Emmanuel Macron de a recunoaşte un stat palestinian, apreciind că aceasta este o decizie "imprudentă" care dăunează păcii.

Și premierul spaniol Pedro Sanchez a salutat joi decizia Franţei de a se alătura Spaniei şi altor ţări europene pentru a recunoaşte un stat Palestina, afirmând că acest demers va ajuta la "protejarea" unei soluţii a două state în conflictul israeliano-palestinian, relatează AFP. "Împreună, trebuie să protejam ceea ce (prim-ministrul israelian Benjamin) Netanyahu încearcă să distrugă. Soluţia a două state este singura cale", a scris pe platforma X prim-ministrul socialist, un critic ferm al ofensivei israeliene în Gaza.  

Până în prezent, cel puţin 142 de state au recunoscut un stat palestinian, potrivit unui bilanţ AFP.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite