Praga: Urme ale unui lagăr de muncă forţată au fost descoperite în apropierea unei statui a lui Stalin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Metronomul din Praga, construit după prăbuşirea Uniunii Sovietice pe locul piedestalului care a susţinut o statuie a lui Stalin FOTO Arhivă
Metronomul din Praga, construit după prăbuşirea Uniunii Sovietice pe locul piedestalului care a susţinut o statuie a lui Stalin FOTO Arhivă

Un lagăr de muncă forţată a fost descoperit în Parcul Letna din Praga înainte de începerea construcţiei unui lac artificial lângă un piedestal imens care a susţinut o statuie a lui Stalin.

Parcul Letna este un loc potrivit pentru o scurtă evadare din tumultul capitalei Republicii Cehe. Situat pe colina cu acelaşi nume, pe malul stâng al râului Vltava, parcul este o întinsă oază de verdeaţă care permite admirarea de la înălţime a Oraşului Vechi (Stare Mesto). Găzduieşte totodată mai multe clădiri şi monumente istorice, precum Pavilionul Hlanavsky şi cel mai vechi carusel din Europa, dar şi o atracţie bizară care aminteşte de vremurile întunecate ale Războiului Rece. Este vorba de un piedestal imens care a susţinut o statuie a lui Iosif Visarionovici Stalin. Inaugurată la 1 mai 1955, la mai bine de doi ani de la moartea dictatorului sovietic, statuia de 14.200 de tone a fost distrusă şapte ani mai târziu, pe fondul destalinizării. Considerat de mulţi cehi drept un loc apăsător, care aminteşte de o perioadă tristă a secolului XX, autorităţile din Praga au decis să-l învioreze cu un lac artificial, dar începerea construcţiei s-a poticnit de o descoperire macabră, şi anume că statuia lui Stalin a fost ridicată în apropierea unui lagăr de muncă forţată.

Statuia lui Stalin din Praga FOTO prague-now.com

Praga: Fosta statuie a lui Stalin FOTO prague-now.com

Existenţa acestui lagăr a scăpat până acum atenţiei istoricilor. Înfiinţat în secret de autorităţile comuniste strict pentru construcţia statuii, urmele sale au fost şterse înainte de inaugurare. Dar suspiciunile persistau, iar autorităţile din Praga au chemat Academia de Ştiinţe a Republicii Cehe să facă lumină în acest caz. Aşadar, o echipă de arheologi şi-a suflecat mânecile şi a descoperit că suspiciunile erau fondate. În afară de şantier, istoricii au găsit dovezi despre lagăr şi în arhivele municipalităţii.

Santierul arheologic al unui lagar de munca fortata din Parcul Letna din Praga FOTO Twitter @pavelhelge

FOTO Twitter @pavelhelge

Nu au vrut să lase nicio dovadă, la fel ca un criminal obişnuit care îşi şterge urmele

, spune arheologul Jan Hasil

În arhive, cercetătorii au găsit planurile originale ale edificiului şi fotografii aeriene care demonstrează existenţa unui lagăr de muncă forţată.

Trei barăci de lemn, fiecare capabilă să găzduiască câte 40 de deţinuţi, se aflau lângă şantierul faraonic, care a durat câţiva ani. Deţinuţii erau înghesuiţi câte opt în cameră. Trăiau în condiţii mizerabile şi erau puşi să muncească până la epuizare. Intimidările şi umilirile erau ceva obişnuit.

Potrivit echipei de arheologi, lagărul a fost umplut cu soldaţi şi muncitori consideraţi „nesiguri din punct de vedere politic”. „Aceşti oameni ar fi putut să studieze, să aibă locuri de muncă bune sau să îşi întemeieze o familie, dar, în schimb, au fost obligaţi să construiască un monstru care să domine Praga”, explică Jan Hasil în „The Guardian”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite