Posesorului lucrărilor de artă confiscate de nazişti îi vor fi restituite o parte din acestea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul german care investighează originea a aproape 1.400 de opere de artă, descoperite acum doi ani într-un apartament din Munchen, a declarat că cele care aparţineau proprietarului, Cornelius Gurlitt, trebuie să-i fie restituite, informează cotidianul francez „Le Monde”.

Cornelius Gurlitt  este fiul unui negustor de artă care a fost desemnat de Adolf Hitler să confişte operele de artă considerate „decadente” de nazişti. Cu toate acestea, Gurlitt a ales să păstreze operele de artă ceea ce a dus la începerea cercetării sale de autorităţile germane, acţiunea demarată în ultimii ani, fiind acuzat de evaziune fiscală şi ascundere a obiectelor care nu-i aparţin.

Valoarea colecţiei găsită la bătrânul negustor de artă este estimată la un miliard de euro, printre operele sale de artă fiind tablouri de Picasso, Matisse sau Delacroix.

Procurorul general al oraşului bavarez Augsvurg, Reinhard Nemetz, a precizat în cadrul unei declaraţii realizate marţi că obiectele care aparţineau de drept lui Cornelius Gurlitt îi vor fi înapoiate, deoarece au fost obţinute în mod legal de tatăl său, Hildebrand. Ziarul „Bild” susţine că aproape 400 de opere de artă îi vor fi restituite.

Cu toate acestea, ministrul Justiţiei din Germania, Sabine Leutheusser-Scharrenberger, nu a fost de acord cu aceste declaraţii aceasta susţinând că este necesar ca autorităţile „să vorbească serios” cu Gurlitt, cel care ar trebui să prezinte pe fiecare dintre vechii deţinători ai operelor de artă.

Autorităţile germane au fost criticate pentru că au păstrat secretul timp de doi ani de la descoperirea acestor lucrări de artă. Doar în momentul în care revista „Focus” a prezentat public existenţa acestora procurorul a ieşit să prezinte situaţia.

De la momentul prezentării publice a acestor lucrări de artă reprezentanţii guvernamentali au format un grup care se ocupă de această problemă şi care au urcat pe internet poze cu o parte aceste opere de artă. Joi urmează să fie încărcate încă 590 de fotografii cu aceste lucrări de artă în încercarea de a găsi adevăraţii deţinători.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite