Portugalia extinde restricţiile anti-COVID. Tulpina indiană, responsabilă pentru 100% din infectări în Lisabona şi Algarve
0Guvernul portughez a aprobat joi un decret prin care permite vânzarea testelor rapide de COVID-19 în supermarketuri şi a extins la încă 30 de localităţi restricţiile antiepidemice aplicate zonelor cu risc epidemiologic ridicat, printre aceste restricţii fiind interdicţia de circulaţie pe timp de noapte şi certificatul de vaccinare sau testul negativ obligatoriu la intrarea în restaurante, relatează agenţia EFE.
Numărul localităţilor portugheze cu risc epidemiologic ridicat ajunge astfel la 90. Regiunile cele mai afectate sunt zona metropolitană a capitalei Lisabona şi mare parte din regiunea sudică Algarve, în acestea două prevalenţa variantei Delta a coronavirusului fiind de 100%, iar la nivel naţional de 88%, potrivit Agerpres.
''Situaţia continuă să se degradeze'', a spus la o conferinţă de presă şefa cancelariei prezidenţiale, Mariana Vieira da Silva, subliniind că este esenţială controlarea răspândirii virusului prin vaccinare şi testare, astfel că a fost aprobată comercializarea testelor rapide în supermarketuri.
Portugalia a depăşit săptămâna aceasta pragul de 4.000 de noi cazuri zilnice de COVID-19, în timp ce autorităţile încă nu-şi dau seama dacă a fost atins vârful acestui nou val de infectări provocat de varianta Delta mai contagioasă a coronavirusului.