Poroşenko a prezentat în faţa naţiunii planul de pace care include un dialog cu separatiştii
0Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a propus un dialog cu rebelii proruşi care nu au comis "nici crime, nici torturi", el prezentându-şi duminică în faţa naţiunii planul de pace, susţinut de către Vladimir Putin, care cere totuşi garanţii suplimentare, relatează AFP.
Liderul prooccidental s-a adresat naţiunii într-un discurs televizat, după ce a decretat o încetare a focului, timp de o săptămână, din partea trupelor ucrainene, angajate începând din aprilie în confruntări cu insurgenţi în estul Ucrainei, soldate cu cel puţin 375 de morţi.
Însă schimbul de tiruri continuă, trupele ucrainene afirmând că recurg la tiruri de artilerie pentru a respinge atacuri din partea rebelilor, care au respins armistiţiul provizoriu menit să-i dezarmeze.
Şeful Kremlinului şi-a exprimat susţinerrea faţă de planul lui Poroşenko, îndemnând concomitent la un "dialog substanţial" între Kiev şi rebelii proruşi. "Contează ca acest dialog între părţile care se înfruntă în Ucraina să aibă la bază planul de pace", a declarat el duminică.
Putin a cerut totodată Kievului să-şi înceteze operaţiunile militare. "Operaţiunile militare nu au încetat", a declarat el, adăugând că nu poate să spună cine este vinovat de acest lucru.
"Planul de pace, planul nostru A"
"Este un joc de-a şoarecele şi pisica de ambele părţi", a comentat pentru AFP un expert politic rus, Konstantin Kalaşcev, relevând că Putin a transmis "mesaje contradictorii" cu scopul de a-l obliga pe omologul său ucrainean să se aşeze la masa negocierilor cu separatiştii.
În discursul de 12 minute, preşedintele prooccidental afirmă că "scenariul paşnic este scenariul nostru principal. Acesta este planul nostru A".
"Dar cei care au intenţia să folosească aceste negocieri de pace cu unicul scop de a câştiga timp şi de a-şi regrupa forţele trebuie să ştie că avem un plan B detaliat. Nu voi vorbi acum despre el, pentru că eu cred că planul nostru paşnic va reuşi", a avertizat el.
Un lider rebel a apreciat anterior că eforturile lui Petro Poroşenko sunt "nesemnificative", atât timp cât nu includ retragerea totală a trupelor ucrainene din estul ţării şi o recunoaştere a independenţei rebelilor separatişti proruşi.
"Puncte de vedere diametral opuse nu reprezintă o barieră pentru participarea la negocieri. Eu sunt gata să discut cu cei care au greşit, care au adoptat din greşeală poziţii separatiste. Bineînţeles, cu excepţia celor care au fost implicaţi în acte de terorism, crime, torturi", a declarat preşedintele, care a fost învestit pe 7 iunie cu susţinerea liderilor occidentali.
"Limbajul şi argumemtele"
"Le garantez mai multă securitate tuturor participanţilor la negocieri, tuturor celor care vor să adopte limbajul şi argumentele în loc să lase armele să vorbească", a spus Poroşenko.
Acest plan de pace a fost dezvăluit vineri pe site-ul unei televiziuni locale. El nu menţiona, totuşi, un dialog cu separatiştii, evocând doar amnistia "celor care au depus armele şi nu au comis crime grave".
La Siversk, o localitate cu aproximativ 3.000 de locuitori, la vest de Slaviansk, unul dintre bastioanele separatiste proruse, evocarea încetării focului este întâmpinată de către rebeli cu injurii. Ei continuau să lupte împotriva autorităţilor proeuropene de la Kiev, pe care le consideră "fasciste".
"Vom rezista. Cei doi bunici ai mei au fost ucişi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ei luptau împotriva nazimului. Eu le continui lupta", afirmă Andrei, în vârstă de 31 de ani, în timp ce pregăteşte muniţia pentru o mitralieră grea.
Planul de pace include crearea unei zone-tampon de zece kilometri la frontiera dintre Ucraina şi Rusia şi un culoar care să permită mercenarilor să se întoarcă în Rusia, după depunerea armelor.
Planul stipulează, de asemenea, încetarea "ocupaţiei ilegale" a sediilor administraţiilor regionale de la Doneţk şi Lugansk, aflate sub controlul rebelilor, organizarea rapidă a unor alegeri locale şi un program în vederea creării de locuri de muncă în regiune.
El evocă totodată descentralizarea puterii şi protejarea limbii ruse prin amendarea Constituţiei.
În paralel cu eforturile în vederea unei detensionări a situaţiei, Kievul şi aliaţii săi occidentali şi-au exprimat îngrijorarea faţă de prezenţa unor noi forţe ruseşti la frontieră. Statele Unite au acuzat Moscova că înarmează rebeliunea şi au avertizat-o să nu trimită trupe în Ucraina.
Preşedintele rus a trimis sâmbătă mesaje contradictorii către autorităţile ucrainene, plasând mai întâi trupele armatelor din centrul Rusiei în stare de alertă, iar apoi susţinând într-o oarecare măsură planul de pace al lui Poroşenko.
Un purtător de cuvânt al Consiliului ucrainean pentru Securitate şi Apărare, Volodimir Cepovîi, a declarat duminică că niciun tip de material militar nu a mai trecut frontiera în ultimele două zile.