Poliţia germană anunţă că autorul atacului de la Stuttgart s-a sinucis
0Adolescentul german de 17 ani care a ucis 15 persoane, dintre care nouă elevi de liceu, în această dimineaţă, în apropiere de Stuttgart, s-a sinucis. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al poliţiei regionale, după ce tot poliţia anunţase anterior că agresorul a fost împuşcat, relatează AFP, citată de NewsIn.
"Potrivit informaţiilor pe care le are acum poliţia, a fost atins în timpul unui schimb de focuri (cu poliţia) şi apoi a întors arma spre el însuşi", a declarat pentru AFP, purtătorul de cuvânt al poliţiei regionale de la Esslingen, Fritz Mehl.
Anterior, şeful poliţiei locale Konrad Gelden anunţase că adolescentul a fost împuşcat la câteva zeci de kilometri de locul masacrului, după ce a fost urmărit de poliţie.
Poliţia a mai anunţat şi că a făcut o greşeală anunţând creşterea bilanţului la 16 morţi, incluzându-l pe agresor, în urma decesului unui elev rănit. Aşadar, bilanţul masacrului era, astăzi după-amiază de 15 morţi: nouă elevi, trei profesoare, trei trecători.
Agresorul, Tim Kretschmer, a fugit după ce a deschis focul în liceul unde învăţase la Wenninden, în apropiere de Suttgart.
După ce a fugit de la liceu, agresorul a ucis alte trei persoane, a furat o maşină şi a fost prins într-un schimb de focuri cu poliţia la câteva zeci de kilometri de locul masacrului.























































