Pod de pontoane, construit de ruşi pentru a se apropia de Kiev, distrus de armata ucraineană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pod de pontoane distrus de armata ucraineană foto: CNN
Pod de pontoane distrus de armata ucraineană foto: CNN

Podul plutitor a apărut pe imaginile din satelit pe data de 10 martie. El a fost construit de soldaţii ruşi peste râul Irpin.

Armata ucraineană a reuşit să distrugă un pod de pontoane construit de ruşi în apropiere de Kiev. Imaginile din satelit, surprinse de Maxar Technologies, arată vehicule militare ruseşti care sunt căzute în apă. 

Podul a apărut pentru prima dată, pe imaginile surprinse de sateliţi, pe data de 10 martie. A fost construit, în apropiere de Hostomel, pentru a uşura înaintarea către Kiev a vehiculelor militare ruseşti.

Într-o altă fotografie, care a circulat duminică pe reţelele sociale, se vede mai de aproape podul de pontoane distrus şi vehiculele militare ruseşti zăcând în apă, în apropiere. CNN a geolocalizat şi a confirmat autenticitatea fotografiei postate pe reţelele sociale, arată Digi24.

Podul principal care traversează râul Irpin a fost distrus chiar de ucraineni pentru a împiedica un avans al ruşilor, pentru că râul Irpin reprezintă un obstacol natural semnificativ pentru armata inamică.

Podul de pontoane fusese amplasat de ruşi în câmp deschis, la aproximativ 8 kilometri nord de podul principal peste râul Irpin.

Este a doua locaţie cunoscută în care ruşii au construit un pod de pontoane pentru a-şi muta vehiculele. Înainte de începerea propriu-zisă a invaziei, ruşii au construit în Belarus un pod de pontoane peste râul Pripiat, în zona de excludere de la Cernobîl, iar mai târziu au mutat cu ajutorul lui zeci de trupe şi vehicule militare.

Vă recomandăm şi: 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, îngrijorată că războiul din Ucraina ar putea agrava pandemia de Covid-19

FMI: Un default al Rusiei nu mai este improbabil, dar nu va declanşa o criză financiară mondială

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite