Peste 20.000 de voluntari din 52 de ţări s-au oferit să lupte în războiul din Ucraina, anunţă ministrul ucrainean de Externe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat, duminică seară, că peste 20.000 de oameni din 52 de ţări s-au oferit deja să lupte în Ucraina, unde vor servi într-o Legiune internaţională nou creată, potrivit Associated Press.

Kuleba nu a precizat câţi dintre voluntarii străini au ajuns deja în Ucraina. 

”Întreaga lume de astăzi este de partea Ucrainei, nu numai în cuvinte, ci şi în fapte”, a afirmat Kuleba la televiziunea ucraineană, preluat de Associated Press. 

Ministrul nu a numit ţările de origine ale voluntarilor.  

De asemenea, Kuleba i-a îndemnat pe ucrainenii care locuiesc în alte ţări să înceapă o campanie pentru a promova aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. 

Ucraina a înfiinţat o ”legiune” de combatanţi străini care să o ajute să respingă forţele ruse care au invadat ţara, a anunţat, în a patra zi a invaziei ruse, preşedinţia ucraineană într-un comunicat. 

Voluntarii sunt îndemnaţi să se prezinte la ambasadele Ucranei în ţărle lor de origine.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite