Papa Francisc şi-a ales opt „înţelepţi“ care îl vor ajuta să reformeze Curia Romană, „guvernul“ Bisericii Catolice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima întâlnire a grupului de lucru constituit de Papă are loc la începutul lunii octombrie FOTO Reuters
Prima întâlnire a grupului de lucru constituit de Papă are loc la începutul lunii octombrie FOTO Reuters

Papa Francisc a constituit sâmbătă un grup de opt cardinali care să-l sfătuiască cu privire la guvernarea Bisericii şi care să studieze reformele. Acesta este primul pas pe care noul Suveran Pontif îl face pentru a reforma administraţia opacă a Bisericii Catolice, notează France 24.

Vaticanul a comunicat sâmbătă că Francisc a numit opt cardinali din toată lumea care să analizeze reformarea Curiei Romane, aparatul administrativ al Sfântului Scaun despre care analiştii spun că are mare nevoie de schimbare.

Papa şi-a luat „înţelepţi” de peste tot din lume. Cardinalii selectaţi sunt doi europeni (un italian şi un german), doi latino-americani (din Chile şi Honduras), un nord-american (din Statele Unite), un asiatic (India), un african (Republica Democrată Congo) şi un australian.

Ales papă în urmă cu exact o lună, fostul cardinal argentinian Jorge Bergoglio a promis reformarea aparatului administrativ de la Vatican. Grupul de lucru urmează să contribuie la revizuirea Constituţiei apostolice "Pastor Bonus". Prima reuniune a acestui grup este programată în intervalul 1 - 3 octombrie, notează France Presse.

Analiştii aşteaptă cu nerăbdare să vadă pe cine va numi Papa în înalte funcţii din Curia Romană, fiindcă aceste decizii ar putea oferi informaţii importante despre intenţiile noului Papă.

Săptămâna trecută, spaniolul Jose Rodriguez Carballo, în vârstă de 59 de ani, ministrul general al Ordinului franciscan al Fraţilor Minori, a fost numit la conducerea Congregaţiei pentru Institutele Vieţii Consacrate şi Societăţile Vieţii Apostolice. Cel considerat succesorul Sfântului Francisc din Assisi a devenit, astfel, numărul doi al acestei congregaţii ce supervizează toate ordinele religioase în cadrul Curiei, "Guvernul" Bisericii, şi care este condusă de către cardinalul brazilian Joao Braz.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite