Papa Francisc a fost vizitat în spital de premierul Italiei. „Nu şi-a pierdut simțul umorului”

0
Publicat:

Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, este „alert şi glumeşte”, în ciuda faptului că suferă de pneumonie la ambii plămâni, a precizat miercuri premierul italian Giorgia Meloni, după ce l-a vizitat la spital.

Georgia Meloni si papa Francisc Foto: Guvernul Italiei (ARHIVĂ)
Georgia Meloni si papa Francisc Foto: Guvernul Italiei (ARHIVĂ)

Papa Francisc a fost internat vineri, 14 februarie, cu bronşită la spitalul „Agostino Gemelli” din Roma. Ulterior, Sfântul Scaun a anunţat că suveranul a dezvoltat dublă pneumonie.

Giorgia Meloni, premierul Italiei, l-a vizitat la spital miercuri, 19 februarie. Aceasta a transmis că Suveranul Pontif este într-o dispoziție bună.

„Sunt foarte fericită că l-am găsit alert şi receptiv. Am glumit ca întotdeauna. Nu şi-a pierdut proverbialul simţ al umorului”, a declarat Giorgia Meloni, prima persoană din afara Vaticanului și a echipelor sale medicale care l-a vizitat pe papă, potrivit AFP, citată de News.ro.

Suveranul pontif a fost supus marţi unui CT toracic, care a evidenţiat pneumonia la ambii plămâni, şi continuă să prezinte un tablou clinic „complex” care necesită „tratament medical suplimentar”, potrivit ultimului buletin de sănătate. Anunţul făcut marţi seară cu privire la această pneumonie - o infecţie potenţial fatală a ţesutului pulmonar - a reaprins îngrijorarea în jurul şefului Bisericii Catolice, care are un program supraîncărcat.

Miercuri dimineaţă, Vaticanul a încercat să liniştească opinia publică cu privire la starea de sănătate a lui Francisc. „A petrecut o noapte liniştită, s-a trezit şi a luat micul dejun”, a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Matteo Bruni.

Potrivit unei surse de la Vatican, Papa se poate ridica în picioare şi se poate aşeza într-un fotoliu. El respiră singur, dar nu este exclus să primească asistenţă intermitentă cu oxigen, iar inima sa „rezistă foarte bine”.

Totuşi, această boală „reprezintă cu siguranţă o situaţie dificilă” pentru Papă, potrivit lui Andrea Ungar, profesor de geriatrie la Universitatea din Florenţa, intervievat de AFP. Infecţia „a trecut de la un plămân la altul prin bronhii (...) şi poate provoca insuficienţă respiratorie”, notează expertul, care subliniază că este importat ca papa să continue să rămână „activ”.

În faţa spitalului Gemelli, credincioşii au aprins lumânări cu imaginea Papei, în semn de sprijin, în timp ce catolicii din întreaga lume au fost invitaţi să se roage pentru însănătoşirea Papei.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite