Pandemia COVID-19. Ambasada Chinei la Paris, criticată de senatorii francezi din cauza unui articol acuzator la adresa Occidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasada Chinei în Franţa FOTO Wikimedia
Ambasada Chinei în Franţa FOTO Wikimedia

Diferendul pe tema coronavirusului dintre Paris şi Beijing a luat amploare miercuri, când mai mulţi senatori francezi s-au declarat revoltaţi de păstrarea unui articol cu informaţii false şi acuzator la adresa Occidentului pe site-ul Ambasadei Chinei în Franţa, relatează Reuters.

Articolul în chestiune, scris în franceză, este un răspuns dat Franţei şi altor ţări în legătură cu pandemia de coronavirus.

Un diplomat sugerează, sub rezerva anonimatului, că Beijingul este victorios în lupta anti-coronavirus.

Marţi, ministrul de Externe Jean-Yves Le Drian l-a convocat pe ambasadorul Chinei la Paris pentru a-şi exprima dezaprobarea.

„În faţa virusului şi consecinţelor sale economice, nu există loc pentru controversă”, a declarat el.

Totuşi, miercuri, în cursul unei audieri parlamentare cu Le Drian, mai mulţi senatori s-au declarat consternaţi de gestul misiunii diplomatice chineze.

Ambasada Chinei în Franţa a publicat duminică pe site un lung text intitulat „Restabilirea faptelor distorsionate: observaţii ale unui diplomat chinez în post la Paris”.

Occidentalii sunt acuzaţi în acest text de denigrarea pe nedrept a Chinei, după ce au catalogat maladia covid-19 drept o „mică gripă” la începutul pandemiei.

De asemenea, americanii sunt criticaţi din cauză că l-au destituit pe comandantul portavionului nuclear USS Theodore Rosevelt, al cărui echipaj a fost contaminat.

În text sunt criticaţi totodată - fără probe - membri ai personalului francez din cămine de bătrâni (Ehpad) pe motivul că şi-ar fi „abandonat posturile de pe o zi pe alta, lăsând pensionarii să moară de foame şi de boală”.

„Anumite luări de poziţie publice recente ale reprezentanţilor Ambasadei Chinei în Franţa nu sunt conforme calităţii relaţiei bilaterale între ţările noastre”, a reacţionat Le Drian.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite