OSCE: Peste 1.500 de încălcări ale armistiţiului în estul Ucrainei / Ministrul ucrainean al Apărării anunţă primirea de ajutor armat din Canada
0
Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au raportat, sâmbătă, peste 1.500 de încălcări ale încetării focului în estul Ucrainei într-o singură zi, cel mai mare număr înregistrat în acest an, informează The Guardian.
Raportul a acoperit atacurile de vineri, în care observatorii au înregistrat 975 de încălcări în Lugansk şi 591 în Doneţk, două regiuni parţial controlate de separatiştii proruşi. Observatorii au mai spus că a înregistrat 860 de explozii în Lugansk şi 553 în Doneţk.
OSCE a confirmat că un civil a fost rănit în zona Doneţk controlată de guvern.
Armata ucraineană a anunţat, sâmbătă, că doi soldaţi au fost ucişi şi patru au fost răniţi în urma bombardamentelor de către separatiştii proruşi, în timp ce Rusia a deschis o anchetă în urma informaţiilor conform cărora obuzele ucrainene au explodat în regiunea Rostov, acuzaţii pe care Kievul le-a negat categoric.
Pe de altă parte, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a mulţumit, sâmbătă, armatei Canadei pentru că a trimis puşti, mitraliere şi echipamente de supraveghere.
"Vă mulţumesc pentru această decizie importantă şi oportună", a scris Reznikov pe Twitter.