OMS: Peste 50% din populaţia Europei ar putea fi infectată cu varianta Omicron în următoarele două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Peste 50% dintre europeni ar putea să se infecteze cu varianta Omicron a noului coronavirus în următoarele şase-opt săptămâni, a anunţat marţi directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

În prima săptămână a anului 2022, în Europa au fost raportate în total mai mult de 7 milioane de cazuri noi de COVID-19. Numărul infectărilor a crescut de peste două ori faţă de rezultatele de acum două săptămâni.

„În acest ritm, Institutul pentru Măsurarea şi Evaluarea Sănătăţii (IHME) de la Universitatea Washington din Statele Unite prognozează că peste 50% din populaţia din regiunea europeană va fi infectată cu Omicron în următoarele 6-8 săptămâni”, a precizat Hans Kluge, directorul pentru Europa al OMS, citat de Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Acesta a subliniat că varianta Omicron prezintă mutaţii „care îi permit să adere mai uşor la celulele umane şi poate să infecteze chiar şi persoanele care au fost infectate în prealabil sau vaccinate”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite