O femeie din Cehia declarată moartă de medicul legist a revenit la viață în sicriu: „Nu se mișca, nu respira”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incident neobișnuit în Cehia. O femeie de 88 de ani declarată moartă de un medic legist a revenit la viață în sicriu. Poliția investighează cazul, iar medicul legist care a constatat decesul riscă până la 3 ani de închisoare.

Sicriu înmormântare FOTO: Arhivă, Adevărul
Sicriu înmormântare FOTO: Arhivă, Adevărul

„Am inițiat proceduri penale împotriva unei persoane fizice suspectată de comiterea infracțiunii de omisiune de a acorda asistență. Continuăm să investigăm cazul”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Michaela Raindlová, potrivit blesk.

Soțul femeii a sunat la ambulanță, spunând că soția sa a decedat acasă. „Nu se mișca, nu respira”, a spus bărbatul.

Operatorii ambulanței au trimis un medic legist la fața locului.

„Centrul nostru de operațiuni a primit un apel în primele ore ale dimineții, în timpul căruia operatorul a acționat în conformitate cu recomandările actuale ale societății profesionale și cu metodologia pentru situațiile asociate cu decesul unui pacient. În urma acestei proceduri, întregul incident a fost predat medicului legist”, a declarat Martin Štěpán, un purtător de cuvânt al serviciului de ambulanță.

Medicul legist a declarat decesul femeii la fața locului. „Apoi a sosit serviciul funerar. Muncitorii au transferat-o într-un sicriu și, când erau chiar acolo, în apartament, au aflat că era în viață. Până atunci medicul legist nu mai era aici, ea dispăruse”, a declarat soțul femeii.

Compania de care aparține medicul legist, și-a cerut scuze familiei și a anunțat că investighează cazul.

 „Regretăm profund cele întâmplate. Sunt în curs investigații și s-au luat măsuri la nivel de personal. Compania este în contact cu autoritatea regională, departamentul de sănătate. Pe baza acestei situații, se desfășoară investigații și s-au luat măsuri adecvate de personal. În mod similar, este planificată acum o revizuire a sistemelor de control al cooperării reciproce între entitățile participante”,a  trasmis compania, pe FB.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite