O barjă încărcată cu 1.000 de tone de azot s-a scufundat în Dunăre, după ce a lovit un pod la graniţa dintre Serbia şi Croaţia
0O barjă încărcată cu 1.000 de tone de azot s-a scufundat în Dunăre, după ce a lovit un pod la graniţa dintre Serbia şi Croaţia, arată antena3.ro. Experții de mediu sunt îngrijorați.
Potrivit Ministerul sârb al Mediului, barja, care s-a scufundat la aproximativ 40 de minute după miezul nopții, transporta 1.000 de tone de îngrășământ azotat.
Agenția pentru Protecția Mediului monitorizează situația de pe Dunăre, a mai precizat Ministerul sârb.
Autoritățile croate au dispus închiderea podului și a unui punct de trecere a frontierei cu Serbia, în timp ce au demarat o anchetă şi cercetează daunele la unul dintre pilonii podului care a fost lovit de navă.
În urma accidentului, nu au fost raportați răniți, potrivit AP.
Barja este înregistrată în Germania.
Nava a pornit din Austria către un port sârbesc de pe Dunăre, la nord de capitala Serbiei, Belgrad.
Îngrijorări
Un expert de mediu a explicat pentru televiziunea N1 că scufundarea vasului cu 1.000 de tone de îngrășăminte va avea cu siguranță un impact negativ asupra florei și faunei fluviale și, indirect, asupra populației.