Numele a trei dintre teroriştii de la Paris, pe listele cu jihadişti ai Statului Islamic primite de Sky News
0Numele a şaisprezece islamişti francezi, inclusiv a trei terorişti care au ucis 90 de persoane în atacul de la sala de concerte Bataclan din Paris, apar pe listele cu numele combatanţilor reţelei Stat Islamic (SI), care au fost trimise Sky News de un fost membru al organizaţiei.
Potrivit presei germane citate de Les Echos, pe aceste liste figurează în total 16 nume ale unor islamişti francezi.
Cotidianul Süddeutsche Zeitung şi posturile publice de televiziune NDR şi WDR, care au avut acces la aceste documente şi le-au analizat, au dat asigurări că pe liste au găsit, de asemenea, numele a trei terorişti francezi, Samy Amimour, Foued Mohammed Aggad şi Omar Mostefaï, responsabili pentru moartea a 90 de persoane în sala de concerte pariziană.
Numele lui Abdelhamid Abaaoud, considerat unul dintre principalii organizatori ai atacurilor din noaptea de 13 spre 14 noiembrie, soldate cu 130 de morţi, apare de asemenea în documente, însă doar în calitate de "garant" pentru intrarea în Siria a unui islamist francez, a cărui identitate nu a fost menţionată.
Respectivele documente, aparent furnizate de unul sau mai mulţi dezertori din gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), sunt în prezent examinate de autorităţile statelor occidentale, iar guvernul de la Berlin a confirmat autenticitatea cetăţenilor germani care apar pe respectivele liste.
Documentele, ce datează din anii 2013 şi 2014, se prezintă sub forma unor formulare pe care se regăsesc datele personale a unor combatanţi jihadişti, plus modul în care aceştia sunt dispuşi să contribuie la lupta SI, prin acţiuni cum ar fi confruntări armate clasice, atentate sinucigaşe sau culegerea de informaţii.
Aceste documente au fost publicate iniţial de postul britanice de televiziune Sky News, care a relatat despre circa 22.000 de nume. Între timp şi mass-media germană le-a obţinut integral, dar a constatat că pe liste se regăsesc efectiv câteva mii de jihadişti.
Solistul formaţiei Eagles of Death Metal, al cărei concert a fost una dintre ţintele atacului terorist de la Paris din noiembrie 2015, şi-a cerut scuze după ce a declarat că personalul de pazăa al clubului ar fi fost implicat, spunând că afirmaţiile sale sunt urmare ale traumei suferite, scrie The Guardian.
"Cu umilinţă îmi cer scuze francezilor, echipei şi personalului de securitate de la Bataclan, fanilor, familiei, prietenilor şi tuturor celor care au fost răniţi sau insultaţi de acuzaţiile absurde pe care le-am facut", a declarat Jesse Hughes, solistul şi chitaristul Eagles of Death Metal.
"Sugestiile mele că persoanele afiliate Bataclan au jucat un rol în evenimentele din 13 noiembrie sunt nefondate şi fără bază - şi îmi asum responsabilitate completa pentru ele", a arătat cântăreţul.
Într-un interviu acordat Fox Business, artistul a aruncat suspiciune asupra gardienilor de la clubul Bataclan, sugerând că unii au fost implicaţi în atacul revendicat de Statul Islamic.