Noul guvern al Greciei, dominat de conservatorii premierului Samaras

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Greciei, Antonis Samaras FOTO: Mediafax
Premierul Greciei, Antonis Samaras FOTO: Mediafax

Prim-ministrul grec Antonis Samaras a anunţat, joi, componenţa noului Cabinet, format din 39 de membri şi construit în jurul partidului său, Noua Democraţie (ND), care s-a angajat să scoată Grecia din criză.

„A venit o noua zi. Țara are un nou Guvern, diferit de toate celelalte prin natura tripartită a acestuia. Va fi o guvernare a responsabilității”, a declarat premierul Samaras, in discursul sustinut joi și citat de eKathimerini.

 „Nu avem timp de pierdut. Nu ne permitem să facem greșeli. Scopul nostru este să scoatem Grecia din criză și să ne asigurăm că sacrificiile populației nu au fost în zadar”, a prezicat Samaras.

Premierul a lansat deja primele recomandări miniștrilor, spunându-le să-și limiteze, pe cât posibil, aparițiile televizate. Totodată, Antonis Samaras i-a anunțat că salariilor lor vor fi diminuate, de la bun început, cu 30%.

Conservatorii ND domină noul Cabinet

Guvernul va fi compus din 39 de miniștri și miniștri delegați, cu zece mai puțin decât conținea Cabinetul premierului interimar Lucas Papademos.

Deși a fost construit prin alianța politică dintre Noua Democrație, Pasok și Stânga Democrată, noul Guvern este dominat de conservatorii de la ND, care dețin 30 din cele 39 de fotolii.

Socialiștii au decis ca membrii Pasok să nu fie numiți la șefia ministerelor, dar acceptă numirea personalităților politice adiacente partidului. Potrivit BBC, hotărârea a fost luată pentru a evita asocierea Pasok cu susținerea și implementarea măsurilor de austeritate, deși riscă să aibă ca efect negativ limitare eficienței noului Guvern.

Cine ține în mâini finanțele Greciei?

Cea mai importantă numire a fost cea a lui Yiannis Stournaras, noul ministru de Finanțe al Greciei. El a ajuns la funcție după ce șeful Băncii Naționale elene, Vassilis Rapanos, a refuzat oferta noului premier elen, invocând motive medicale. 

Stournaras este directorul general al Fundației pentru Cercetare Economică și Industrială (IOBE), cel mai mare think-tank economic al Greciei. El a mai deținut funcția de ministru al Dezvoltării în cabinetul interimar, în perioada 6 mai - 17 iunie. Noul șef la Finanțelor a ocupat postul de consultant special în cadrul ministerului în perioada 1986-1989, dar și între anii 1994 și 2000, iar în perioada 1989-1994 a oferit consultanță monetară Băncii Naționale a Greciei.

COMPONENȚĂ

În cadrul Cabinetului se regăsesc conservatori care au făcut parte din guvernul lui Costas Karamanlis în perioada 2004-2009. Printre aceștia se numără Dimitris Avramopoulos (Ministerul Afacerilor Externe), Panos Panayiotopoulos (Ministerul Apărării Naţionale), Costis Hatzidakis (Ministerului Transporturilor), Andreas Lykourentzos (Ministerul Sănătăţii) și Nikos Dendias (Ministerul Ordinii Publice şi a Protecţiei Cetăţenilor).

Ministrul delegat al Sănătății este Fotini Skopouli, fost profesor în patologie și imunologie la Universitatea Harokopio. Alături de Andreas Lykourentzos și de Marios Salmas, Skopouli trebuie să gestioneze greva farmaciștilor din Grecia, dar și problema accesului la medicamente.

Ministerul Reformei Sectorului Public, esențial pentru modernizarea aparatului de stat, intră sub conducerea omului politic de stânga, Antonis Manitakis, în timp ce Evripides Stylianidis a fost numit ministrul de Interne.

Ministrul Mediului, Energiei şi Schimbărilor Climatice este Evangelos Livieratos, fost profesor de geo-navigație și cartografiere la Universitatea Aristotel din Salonic.

Ministrul Educaţiei, Religiei, Culturii şi Sportului a fost numit Constantine Arvanitopoulos, în timp ce ministrul delegat al Educației și Culturii este Theodore Papatheodorou. Cel din urmă a absolvit Școala de Drept în cadrul Universității din Atena și are un master în Justiție Penală la Universitatea din Poitiers (Franța).

Agricultura în Grecia i-a revenit lui Athanassios Tsaftaris, profesor de genetică și de interacțiune genică la plante în cadrul Universității Aristotel din Salonic.

Antonis Roupakiotis se ocupă de Justiție, Olga Kefaloyianni - de Turism, Yiannis Vroutsis - de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Conducerea noului Minister al Marinei Comerciale i-a revenit lui Costas Mousouroulis.

Ministrul delegat al Afacerilor Maritime si al Insulelor este George Vernikos. Publicația „The Greek Reporter” dezvăluie un scandal în care firma de transporturi maritime a lui Vernikos a fost implicată în perioada 2003-2005. „În mod surprinzător, firma lui a fost amendată cu 200.000 de euro în urmă cu mai mulți ani. Motivul sancționării a fost răspândirea de informații incorecte despre omul care l-a înlocuit pe Vernikos la șefia companiei”, scrie „The Greek Reporter”.

Ministerul pentru Macedonia şi Tracia este condus de Theodoros Karaoglou, iar Dimitrios Stamatis va fi ministru de stat în noul guvern.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite