Nemţii s-au săturat de refugiaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manifestările de ură la adresa refugiaţilor devin tot mai dese în Germania. Cel mai recent incident s-a petrecut în estul ţării, unde un centru pentru refugiaţi a luat foc. Mai mulţi localnici au aplaudat momentele în care flăcările distrugeau acoperişul clădirii. În estul Germaniei, o sută de germani au blocat accesul mai multor autocare cu refugiaţi către un centru de primire.

Incendiul a izbucnit în toiul nopţii la acoperişul centrului de refugiaţi din Saxonia care ar urma să adăpostească zeci de oameni. Nimeni nu era în clădire în acel moment, fiindcă nu a fost încă deschisă. Erau însă mai mulţi germani care se bucurau de incident. Trei dintre ei au fost reţinuţi.

„La faţa locului erau mai mulţi oameni, unii dintre ei tineri şi băuţi. Strigau la poliţişti şi pompieri şi unii păreau fericiţi că această clădire era în flăcări şi nu va mai găzdui refugiaţi prea curând”, spune Thomas Knaut, purtător de cuvânt al poliţiei.

Unii dintre tineri au încercat să-i împiedice pe pompieri să stingă focul. „Mă întreb de unde vine atâta teamă. Cred că trebuie să încercăm să înţelegem, fiindcă nu vom putea evita această situaţie. Atitudinea lor ne demonstrează că există o problemă uriaşă, pe care trebuie să o rezolvăm”, spune Claudia Steidte, localnică.

Atitudinea tinerilor a fost criticată şi de oficialii de la Berlin.

„Cei care au aplaudat în timp ce casa ardea s-au comportat într-un mod atroce şi respingător!", a spus ministrul Justiţiei. Cu doar câteva zile în urmă, tot în estul Germaniei, o sută de germani au blocat accesul mai multor autocare cu refugiaţi către un centru de primire.

Într-un final, poliţiştii i-au evacuat pe refugiaţi din autocare. Oamenii legii sunt acuzaţi, însă, de brutalitate, fiindcă pe imagini se vede cum un tânăr este luat pe sus de forţele de ordine. În replică, şeful poliţiei din localitate susţine că această măsură a fost necesară, fiindcă migranţii refuzau să părăsească autovehiculul luat cu asalt de manifestanţi.

Difuzarea unor înregistrări video în care se vede cum poliţiştii evacuează un autobuz din Saxonia plin cu solicitanţi de azil care refuzau să intre într-un centru de primire de frica manifestanţilor anti-refugiaţi a provocat proteste sâmbătă în Germania, relatează AFP. 

Cele două înregistrări, difuzate apoi pe internet, au fost turnate joi seară la Clausnitz, localitate situată la circa 50 km sud de Dresda. În imagini se poate vedea cum un poliţist îl ia de gât fără menajamente pe un adolescent pentru a-l scoate din autobuz, în timp ce circa o sută de persoane scandează "Întoarceţi-vă acasă!".

Manifestanţii, care încercaseră anterior să blocheze autobuzul, scandau şi "Noi suntem poporul!", slogan al manifestaţiilor împotriva dictaturii comuniste în fosta RDG care însă a fost preluat acum de mişcarea anti-refugiaţi PEGIDA.

În imagini se poate vedea cum un alt adolescent în lacrimi este scos şi el din autobuz, în timp ce două femei se ţin în braţe în apropiere. Potrivit agenţiei germane de presă DPA, poliţia ar fi folosit mijloace de constrângere şi cu alţi doi refugiaţi.

"Oricine poartă uniforma ţării noastre reprezintă şi apără constituţia noastră", a declarat sâmbătă Cem Ozdemir, lidera Verzilor, care a cerut suspendarea celor responsabili pentru această intervenţie.

"Am privit înregistrările video. Ele vorbesc de la sine", a recunoscut ministrul de interne din landul Saxonia, conservatorul Markus Ulbig, care a calificat drept "profund ruşinoasă" atitudinea manifestanţilor şi a anunţat că ministerul său va examina îndeaproape intervenţia forţelor de ordine.

Sâmbătă, şeful poliţiei locale, Uwe Reissmann, a apărat totuşi comportamentul poliţiştilor, declarând că un anumit grad de constrângere era necesar în condiţiile în care şi unii dintre solicitanţii de azil au avut gesturi ameninţătoare.

Potrivit postului public ZDF, directorul centrului pentru refugiaţi de la Clausnitz ar fi de altfel membru al partidului populist Alternativa pentru Germania, care urcă în sondaje utilizând un discurs anti-refugiaţi.

Pe de altă parte, sâmbătă urmează a avea loc o manifestaţie de susţinere a solicitanţilor de azil în faţa centrului de refugiaţi, au anunţat organizatorii.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite