Motivul uluitor pentru care un imigrant afgan care a ucis un copil și un adult scapă de închisoare în Germania: „Auzea voci”
0Un migrant afgan care a atacat cu cuțitul mai mulți copii într-un parc din orașul german Aschaffenbourg, ucigând un copil de doi ani și un bărbat care a încercat să intervină, nu va merge la închisoare. Instanța a decis internarea sa într-un centru psihiatric, după ce expertiza a arătat că suferă de schizofrenie paranoidă.

Atacul a avut loc în ianuarie, în orașul bavarez Aschaffenbourg, și a șocat opinia publică germană. Cazul a fost dezbătut intens în timpul campaniei electorale pentru alegerile legislative din februarie, alimentând discursurile anti-imigrație ale partidelor de extremă dreapta.
Potrivit Agerpres, instanța germană a decis că făptașul, un migrant afgan în vârstă de 28 de ani, identificat ca Enamullah O., nu poate fi tras la răspundere penală „din cauza unei afecțiuni psihice grave”.
Judecătorul Karsten Krebs, care a condus procesul, a explicat: „Nu există o explicație psihologică normală a gestului său. Atacul s-a produs în timpul unei faze psihotice acute a schizofreniei”.
Cum a avut loc atacul
Pe 22 ianuarie, bărbatul a intrat într-un parc din Aschaffenbourg, înarmat cu un cuțit de bucătărie, și a atacat un grup de copii.
Un băiețel de doi ani a murit după ce a fost înjunghiat, iar un bărbat german de 41 de ani, care a încercat să apere copiii, a fost ucis la rândul său. Alte trei persoane, o fetiță de doi ani, o femeie și un bărbat, au fost rănite în atac.
„Victimele au fost alese la întâmplare”, a declarat judecătorul Krebs.
„Auzea voci care îi ordonau să atace”
Expertiza psihiatrică a arătat că Enamullah O. suferă de schizofrenie paranoidă și că, în momentul atacului, „auzea voci care îi ordonau să atace”.
Procurorii au confirmat că ancheta nu a identificat nicio motivație politică sau religioasă în spatele faptelor.
În locul pedepsei cu închisoarea, instanța a decis internarea lui Enamullah O. într-un centru psihiatric de maximă siguranță, unde ar putea rămâne toată viața. Totuși, el va fi reevaluat periodic, iar dacă medicii vor considera că starea lui s-a îmbunătățit, ar putea fi eliberat.
Ar fi trebuit expulzat înainte de atac
Presa germană a relatat că, la momentul atacului, migrantul ar fi trebuit deja expulzat în Bulgaria, conform Regulamentului Dublin, care prevede returnarea solicitanților de azil în primul stat membru UE unde au fost înregistrați.
Transferul nu s-a mai produs, iar cazul a reaprins dezbaterile din Germania privind politica de migrație și eficiența sistemului de azil european.

















































