Moscova şi Washingtonul se acuză reciproc de alimentarea tensiunilor din Ucraina. John Kerry: „Rusia nu a făcut niciun pas pentru aplicarea Acordului de la Geneva”
0După intervenţia soldaţilor ucraineni în Slaviansk, regiune ocupată de separatiştii proruşi, un „război” al declaraţiilor a izbucnit între Rusia, Ucraina şi Statele Unite: Moscova îndeamnă Washingtonul să forţeze autorităţile din Kiev pentru a pune capăt asaltulului asupra militanţilor proruşi, SUA critică Rusia pentru alimentarea tensiunilor din estul Ucrainei, iar Kievul cere explicaţii Rusiei cu privire la manevrele militare de la graniţa sa.
Ministerul rus de Externe a îndemnat joi Statele Unite să ia măsuri imediate cu privire la detensionarea crizei din Ucraina prin „forţarea” autorităţilor de la Kiev să pună capăt operaţiunii anti-teroriste.
„Sperăm că Statele Unite vor lua măsuri urgente în vederea detensionării situaţiei din Ucraina, în conformitate cu prevederile acordului de la Geneva din 17 aprilie. Washingtonul trebuie să forţeze autorităţile interimare de la Kiev să înceteze imediat operaţiunea antiteroristă din estul Ucrainei, să asigure transferul forţelor militare ucrainene spre locul unde ele sunt dislocate permanent”, se arată în comunicatul Ministerul de Externe al Rusiei.
Conform Moscovei, Casa Albă ar trebui să înţeleagă faptul că poartă şi ea o parte din responsabilitatea situaţiei din Ucraina.
De cealaltă parte, Statele Unite au afirmat că Moscova nu a luat nici cea mai mică iniţiativă pentru a detensiona criza ucraineană, autorităţile ruse ignorând să îşi asume responsabilitatea pentru punerea în aplicare a angajamentelor convenite la Geneva.
În cadrul unei declaraţii dure, secretarul american de Stat, John Kerry, a acuzat Rusia de „înşelăciune şi destabilizare”. „Niciun oficial rus nu a cerut în mod public separatiştilor din Ucraina să sprijine Acordul semnat la Geneva, pentru a renunţa la arme şi la ocuparea clădirilor guvernamentale. Presa rusă promovează fanteziile lui Vladimir Putin, iar Moscova alimentează în continuare mişcările separatiste din Doneţk”, a declarat John Kerry.
„Dacă Rusia continuă să nu întreprindă acţiuni în vederea detensionării conflictului din Ucraina, nu va face doar o greşeală gravă, ci şi una costisitoare”, a mai avertizat secretarul american de Stat.
Şi Kievul a avut o reacţie joi seară. Ministerul ucrainean de Externe a cerut Moscovei să ofere explicaţii cu privire la noile manevrele militare ruse de la graniţa cu Ucraina.
„Rusia practic a confirmat că acţiunile sale militare nu sunt simple exerciţii, ci au o legătură directă cu evenimentele din Ucraina. Astfel, cerem Rusiei să ofere explicaţii cu privire la scopul manevrelor, locul unde se desfăşoară şi când se vor încheia”, se precizează în comunicatul ministerului ucrainean de Externe.
Potrivit aceleiaşi surse, manevrele militare ale Rusiei de la graniţa cu Ucraina au ca scop influenţarea acţiunilor legitime ale Kievului.
Tot în acest context, preşedintele interimar al Ucrainei, Olexander Turchynov, a cerut Rusiei să îşi retragă trupele militare de la graniţă şi să înceteze acţiunile de „şantaj”, adăugând că autorităţile de la Kiev nu vor ceda „teroriştilor sprijiniţi de Rusia”.
Citeşte şi:
VIDEO UPDATE Lupte grele în estul Ucrainei. Trupele ruse, mobilizate pentru a trece graniţa
Blindate ucrainene au pătruns în fieful separatist prorus Slaviansk, după ce la intrarea în oraş a avut loc un schimb de focuri de armă între forţele guvernamentale şi grupările proruse. Un lider al separatiştilor a confirmat că există doi morţi în urma asaltului ucrainean, potrivit unui corespondent al „Adevărul”, iar martorii au transmis că un baraj al proruşilor era în flăcări.
Rusia suferă deja de pe urma primei runde de sancţiuni economice
Nouă serie de violenţe în estul Ucrainei a stârnit nelinişte printre reprezentanţii comunităţii internaţionale, tot mai multe voci cerând aplicarea unor sancţiuni economice suplimentare, mai aspre, împotriva Rusiei. Însă chiar şi fără aplicare noilor ameninţări, economia rusă resimte deja consecinţele ambiţiilor expansioniste ale preşedintelui Putin. Anexarea Crimeei se dovedeşte a fi o acţiune extrem de costisitoare.
Kievul a preluat controlul asupra primăriei de la Mariupol
Kievul a anunţat joi că preluat controlul asupra primăriei de la Mariupol, în estul ţării, transmite AFP. Primarul autoproclamat Dmitro Kuzmenko a fost îndepărtat, iar în locul acestuia se află deja în interiorul clădirii primarul ales Viaceslav Kuklin.