Moscova acuză o țară europeană de tentativă de asasinat asupra lui Vladimir Alekseiev, generalul GRU împușcat luna aceasta
0Moscova a acuzat Marea Britanie de implicare într-o tentativă de asasinat asupra generalului-locotenent Vladimir Alekseiev, ofițer de rang înalt al Direcției Generale a Statului Major General (GRU). Vladimir Alekseiev a fost împușcat pe 6 februarie, în clădirea în care locuia. El a supraviețuit atacului și a fost internat în spital.

Șeful Serviciul Federal de Securitate (FSB), Alexander Bortnikov, a reluat acuzațiile potrivit cărora Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) s-ar afla în spatele atacului și a susținut, într-un interviu acordat publicației ruse Vesti, că și Marea Britanie ar fi participat la operațiune. Bortnikov nu a prezentat însă dovezi care să susțină aceste afirmații.
„Înțelegem clar că serviciile de informații ucrainene sunt creierul operațiunii”, a declarat el potrivit Daily Star, adăugând că FSB consideră că un suspect ar fi reușit să fugă și s-ar ascunde în Ucraina.
Autoritățile ucrainene au respins categoric acuzațiile, afirmând că nu au nicio legătură cu atacul.
„În spatele lor se află țări terțe, despre care am discutat anterior, că serviciile de informații ucrainene operează sub supravegherea sau controlul serviciilor de informații occidentale. Vedem aici, în primul rând, o legătură britanică”, a afirmat Bortnikov, precizând că ancheta este în desfășurare.
Anterior, acesta a acuzat Londra că ar fi sprijinit Kievul în „Operațiunea Spiderweb” din iunie 2025, care ar fi afectat flota aeriană strategică a Rusiei, fără a furniza dovezi.
Detalii despre atac
Conform presei ruse, Alekseiev a fost împușcat de mai multe ori într-un bloc de apartamente, în dimineața zilei de 6 februarie. El a fost internat în stare critică, dar și-a recăpătat cunoștința după intervenția chirurgicală.
La trei zile după atentat, FSB a anunțat că doi suspecți – Liubomir Korba și Viktor Vasin – ar fi mărturisit că atacul a fost ordonat de SBU. Serviciul rus a susținut că Korba ar fi fost recrutat în august 2025, instruit la Kiev și trimis în Rusia via Moldova și Georgia, în schimbul sumei de 30.000 de dolari. Liubomir Korba a fost localizat și reținut în Dubai la două zile după atac, după care a fost extrădat în Rusia.
FSB a mai afirmat că servicii de informații poloneze ar fi fost implicate în recrutare, prin intermediul fiului suspectului, cetățean polonez din Katowice. Nici în acest caz nu au fost prezentate probe publice.
Vladimir Alekseiev este prim-adjunct al șefului GRU din 2011. Născut în Holodki, în regiunea Vinnitsia din Ucraina, el a absolvit Școala Superioară de Comandă Aeriană din Ryazan și a avansat în ierarhia serviciilor de informații militare ruse. În prezent, este adjunctul șefului GRU, amiralul Igor Kostiukov.























































