Mitropolitul ucrainean Pavlo, în faţa instanţei. Este acuzat că a susținut agresiunea Rusiei

0
Publicat:

Mitropolitul Pavlo al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC) a compărut sâmbătă în faţa unei instanţe din Kiev, sub acuzaţia de apologie a invaziei ruse în Ucraina şi de instigare la disensiuni religioase, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Lavra Pecerska. FOTO Profimedia
Lavra Pecerska. FOTO Profimedia

Ierarhul a declarat că este bolnav, astfel că ședinţa de judecată s-a încheiat printr-o amânare pentru luni.

Mitropolitul fusese interogat anterior de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).

„Legea şi răspunderea pentru încălcarea ei sunt aceleaşi pentru toţi", a declarat șeful SBU, Vasil Maliuk.

UOC, acuzată de menţinerea legăturilor cu Biserica Ortodoxă Rusă

Biserica Ortodoxă Ucraineană este acuzată de autorităţile ucrainene de menţinerea legăturilor cu Biserica Ortodoxă Rusă, cu patriarhia la Moscova, deşi, oficial, a rupt legăturile cu aceasta în mai anul trecut.

 Tot sâmbătă, la scurt timp după ce mitropolitul Pavlo difuzase prin presă un mesaj video în care anunţa că „Lavra a fost percheziţionată", zeci de credincioşi ai UOC s-au adunat, cu icoane în mână, pentru a protesta în faţa Pecerska Lavra din Kiev, .

„Ei zic că eu susţin agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Eu am spus, spun şi voi spune: condamn toate tentativele împotriva statului nostru, iar ceea ce au făcut Rusia şi Putin este de nejustificat", a arătat el.

În faţa credincioșilor care protestau, un mic grup de contramanifestanţi naţionalişti a fluturat drapele galben-albastre ale Ucrainei.

Autoritățile ucrainene au emis miercuri un aviz de evacuare împotriva călugărilor mănăstirii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite