Ministrul ungar de Externe, despre războiul din Ucraina: „Este nevoie de pace”

0
Publicat:

Canalele de comunicare cu privire la războiul din Ucraina trebuie menţinute pentru a contracara riscul de escaladare, a afirmat, joi, la Lodz (Polonia), ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, în cadrul unei întruniri a Consiliului de Miniştri al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Peter Szijjarto
Peter Szijjarto susține că Ungaria a fost grav afectată de efectele conflictului. FOTO: EPA-EFE

Szijjarto a mai adăugat că Ungaria „transmite un mesaj din imediata vecinătate a conflictului că este nevoie de pace cât mai curând posibil”, relatează MTI, conform Agerpres. 

 Un comunicat al ministerului a menționat că Szijjarto a declarat în cadrul întrunirii că, în calitate de stat vecin al Ucrainei, Ungaria a fost „direct şi grav afectată” de efectele conflictului, precizând că Ungaria desfăşoară cea mai mare operaţiune umanitară din istoria sa. 

 Totodată, liderul diplomaţiei ungare a precizat că Polonia a fost lovită de rachete în urmă cu circa două săptămâni, ceea ce ar fi putut duce la izbucnirea celui de-al treilea război mondial dacă liderii polonezi nu ar fi reacţionat „atât de calm şi responsabil".  

Politicienii şi jurnaliştii care s-au referit la un „atac deliberat cu rachete”, a afirmat el, au acţionat „ruşinos”, riscând o escaladare. Riscuri asemănătoare rămân atâta timp cât războiul continuă, a adăugat ministrul. 

 Făcând aluzie la miile de familii ucrainene care nu au energie electrică în timpul iernii, el a declarat că acest lucru a accentuat nevoia de a căuta un acord de pace.  

În aceeași ordine de idei, Szijjarto s-a referit la deficienţele „problematice" de comunicare în ceea ce priveşte războiul, spunând că lumea „a renunţat la speranţa pentru pace” prin blocarea canalelor de comunicare care au fost menţinute deschise chiar şi în timpul Războiului Rece, în vederea evitării unui alt război mondial. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite