Video Mesaje luminoase pe Turnul Eiffel în sprijinul femeilor care protestează în Iran VIDEO

0
Publicat:

Turnul Eiffel din Franța a fost luminat cu mesaje de susținere pentru femeile care protestează în Iran, scrie BBC.

Sloganul „Femme, Vie, Liberte” (Femeie, Viaţă, Libertate) a fost afişat pe monumentul din Paris.

Protestele violente continuă în Iran. Moartea lui Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, după ce a fost reţinută de poliţia iraniană pentru moralitate, a declanşat proteste fără precedent în întreaga ţară. De-a lungul celor patru luni au apărut videoclipuri care arată tineri protestatari, adesea femei, demonstrând în semn de sfidare şi confruntându-se de cele mai multe ori cu un răspuns violent din partea poliţiei.

Proteste masive în Iran / Foto: Arhivă
Proteste masive în Iran / Foto: Arhivă

Guvernul iranian a afirmat că protestatarii reprezintă o ameninţare periculoasă şi acuză SUA şi Israelul de răspândirea tulburărilor.

70 de minori uciși

Cel puţin 522 de oameni au fost ucişi în timpul protestelor antiguvernamentale din Iran, potrivit unui raport al organizaţiei Human Rights Activists News Agency (HRANA, cu sediul în Statele Unite), citat de Agerpres.

Printre persoanele decedate se află 70 de minori şi 68 de membri ai poliţiei şi forţelor de securitate.

De asemenea, 20.000 de persoane au fost arestate, dintre care 110 pentru acuzaţii care le pot aduce pedeapsa capitală conform legilor islamice. Patru protestatari au fost deja executaţi, adaugă HRANA.

Chinuri în închisoare

Un important activist pentru drepturile omului din Iran a scris din închisoare pentru a oferi presei detalii despre modul în care femeile reținute în timpul recentelor proteste antiguvernamentale sunt abuzate sexual și fizic. Mulți dintre cei arestați ar fi fost supuși la tortură și la alte rele tratamente în arest.

Unei activiste bine cunoscute i-au fost legate mâinile și picioarele de un cârlig deasupra capului în vehiculul care o ducea la închisoare - și apoi a fost agresată sexual de către ofițerii de securitate. 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite