Macron: „Suntem într-o confruntare cu Rusia”. Ce spune președintele francez despre amenințările Moscovei
0Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri, 1 octombrie, că „suntem într-o confruntare cu Rusia”, explicând că Moscova „foloseşte ameninţări nucleare şi provoacă atacuri în spaţiul său aerian”, potrivit Mediafax, care citează Le Figaro.

Afirmația a fost făcută imediat după sosirea în Danemarca, acolo unde liderul francez participă la summit-ul liderilor UE.
„Suntem într-o confruntare cu Rusia”, a spus Emmanuel Macron înainte de summit-ul care reuneşte cei 27 de şefi de stat şi de guvern din UE.
„Provoacă atacuri în spaţiul aerian”
Președintele francez a explicat: „De câţiva ani [Rusia] a fost un actor foarte agresiv în spaţiul nostru informaţional. Am văzut acest lucru în timpul alegerilor (…) Un actor care amplifică atacurile cibernetice. Care, evident, a lansat un război de agresiune în Ucraina. Care foloseşte ameninţări nucleare şi care astăzi, după cum putem vedea clar, provoacă atacuri în spaţiul aerian”,
Danemarca a raport, în ultimele zile, mai multe incursiuni ale unor drone neidentificate, acestea fiind atribuite Moscovei.
Șeful guvernului danez a îndemnat Europa să pregătească un „răspuns foarte puternic” la „războiul hibrid” al Rusiei
Și premierul danez Mette Frederiksen a îndemnat, miercuri, Europa să pregătească un „răspuns foarte puternic” la „războiul hibrid” al Kremlinului. De asemenea, Rusia este acuzată că se află în spatele pătrunderii a aproximativ douăzeci de drone în spaţiul aerian polonez la începutul lunii septembrie şi a trei avioane de vânătoare în spaţiul aerian estonian câteva zile mai târziu.
Amintim că și preşedintele României, Nicuşor Dan, participă, miercuri şi joi, în Danemarca, la Copenhaga, la reuniunea informală a Consiliului European şi la cea de-a şaptea reuniune a Comunităţii Politice Europene.