Video Macron îl contrazice pe Trump și spune că Rusia încearcă să testeze vulnerabilitățile NATO: „Nu este vorba de nicio greșeală”

0
Publicat:

Donald Trump a sugerat săptămâna trecută, când dronele rusești au invadat spațiul aerian polonez, că ar fi putut fi vorba de o greșeală, deși, ulterior, a existat și o invadare a spațiului aerian românesc. Președintele francez Emmanuel Macron l-a contrazis la CBS News, afirmând că „nu este vorba de nicio greșeală”.

Afirmația a fost făcută în emisiunea „Face the Nation with Margaret Brennan”, unde președintele Emmanuel Macron a emis un avertisment clar că recentele incursiuni ale dronelor rusești în spațiul aerian al NATO au fost acte deliberate de agresiune.

„Nu este vorba de nicio greșeală. Este vorba doar de un proiect care vizează distrugerea unui număr maximum de teritorii din Ucraina și scoaterea în evidență a ceea ce doresc ei, slăbiciunea NATO”, a declarat Macron în interviul difuzat duminică de Face the Nation.

Liderul francez a respins astfel sugestiile făcute de omologul său american Donald Trump, potrivit cărora încălcările spațiului aerian NATO ar fost accidentale.

Macron a solicitat și noi sancțiuni împotriva Rusiei, pentru a o readuce la masa negocierilor.

Macron spune că acțiunile Rusiei au fost deliberate. FOTO Profimedia
Macron spune că acțiunile Rusiei au fost deliberate. FOTO Profimedia

Amintim că avioane poloneze și aliate au fost trimise sâmbătă dimineața pentru a asigura siguranța spațiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene asupra vestului Ucrainei, în apropierea graniței cu Polonia.

Vineri, Estonia a solicitat în mod oficial consultări ale aliaţilor în baza articolului 4 din Tratatul NATO în legătură cu încălcarea spaţiului său aerian de trei avioane ruseşti, a anunţat prim-ministrul Kristen Michal.

Consiliul de Securitate al ONU organizează luni, 22 septembrie, o reuniune de urgenţă pentru a discuta despre incursiunile ruseşti în spaţiul aerian al Estoniei.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite