Măcel în Borodianka. Primarul afirmă că sunt „cel puţin 200 de morţi” printre dărâmături: „Cel mai rău este că nu găsim soldaţi, ci doar oameni nevinovaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Situat la aproximativ 60 de kilometri de Kiev, Borodianka este al doilea oraş din care s-a retras armata rusă. Conform autorităţilor ucrainene, în Borodianka s-a petrecut al doilea măcel, primul fiind în Bucea.

La faţa locului, CNN a mers împreună cu voluntarii care strângeau trupurile civililor de pe străzi. „Cel mai rău este că nu găsim soldaţi, ci doar oameni nevinovaţi”, a transmis, directorul Administraţiei Militare Regionale Kiev, Oleksi Kuleba. 

Primarul Gheorghi Ierko a afirmat pentru New York Times că trupurile civililor morţi s-ar afla în dărâmăturile clădirilor atacate sistematic de ruşi. Zeci de locuitori se fereau de atacurile ruse în subsoluri sau în propriile apartamente, care acum sunt distruse. „Credem că au murit cel puţin 200 de oameni”, a afirmat Gheorghi Ierko, primarul din Borodianka. 

Volodimir Zelenski a comunicat, marţi, 5 aprilie, că potrivit informaţiilor, numărul de victime din Borodianka ar fi mai mare decât în Bucea.  

Ziariştii New York Times au ajuns, marţi, 5 aprilie, în oraş pentru prima dată după retragerea armatei ruse. Aceştia au fotografiat semnele lăsate în urmă: blocuri distruse de multitudinea de obuze, blocuri situate de-a lungul străzii şi alte patru blocuri prăbuşite în urma atacurilor. 

Directorul Administraţiei Militare Regionale Kiev, Oleksi Kuleba a afirmat că „din păcate, oraşul practic nu mai există. Ruşii au distrus tot ce le-a stat în cale. Cinic şi brutal! Avem mult de muncă, dar vom reconstrui totul”. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite