LIVE TEXT | Război în Ucraina. Un nou atac masiv cu rachete în Ucraina. Rusia, declarată de PE drept sponsor al terorismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puțin trei persoane au foste ucise, iar alte șase rănite într-un atac cu rachete asupra Kievului. Sirenele antiaeriene au răsunat în întreaga Ucraină, iar pene uriașe de curent au fost semnalate în urma atacurilor rusești în regiunile Liov și Odessa, dar și în Republica Moldova.

FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

UPDATE 20.41 Diplomați: Zelenski urmează să se adreseze Consiliului de Securitate al ONU

Volodimir Zelenski va susţine miercuri, prin videoconferinţă, un discurs în cadrul Consiliului de Securitate al ONU în cursul unei reuniuni de urgenţă pe care el însuşi a cerut-o după noile atacuri efectuate de Rusia asupra unor infrastructuri din Ucraina.

Intervenţia lui Zelenski în cadrul Consiliului de Securitate ar urma să aibă loc în jurul orei 16.00 la New York (21.00 GMT), au declarat doi diplomaţi pentru AFP.

Mai devreme, şeful statului ucrainean a anunţat pe Twitter că i-a cerut ambasadorului său la ONU să solicite o reuniune de urgenţă.

UPDATE 19.34 Ambasadorul Rusiei la Chișinău, convocat la Ministerul de Externe în urma problemelor de aprovizionare cu energie

Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova a fost chemat la sediul MAE de la Chișinău pentru exprimarea protestului în legătură cu bombardarea Ucrainei, care dus la marile probleme legate de aprovizionarea cu energie electrică. Detalii aici

UPDATE 19.27 Ucraina va primi sute de generatoared in partea UE și unor orașe europene

Parlamentul European (PE) şi o coaliţie a unor mari oraşe ale ţărilor europene îşi vor uni forţele pentru a dona generatoare electrice şi transformatoare Ucrainei, ţară unde atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice privează o parte a populaţiei de curent şi de alte utilităţi în prag de iarnă.

Iniţiativa „Generatoare ale Speranţei” (Generators of Hope) lansată de PE şi de Eurocities, coaliţie ce reuneşte peste 200 de oraşe din 38 de state europene, are în vedere să trimită Ucrainei sute de generatoare electrice chiar în zilele următoare pentru a ajuta populaţia ce se află în faţa unei ierni fără electricitate, încălzire sau apă potabilă.

„Zece milioane de ucraineni nu au în prezent electricitate din cauza atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice civile”, a declarat la o conferinţă de presă preşedinta PE, Roberta Metsola, potrivit Agerpres.

UPDATE 19.13 Rusia a lansat miercuri circa 70 de rachete de croazieră în Ucraina

Rusia a lansat miercuri circa 70 de rachete de croazieră împotriva unor infrastructuri energetice ale Ucrainei, 51 dintre ele fiind doborâte de sistemele antiaeriene.

„În total, au fost trase circa 70 de rachete de croazieră Kh-101/Kh-555 şi Kalibr. Forţele de apărare antiaeriană au distrus 51 de rachete. În plus, cinci drone kamikaze de tip Lancet au fost distruse în sudul ţării”, se arată într-un mesaj al armatei ucrainene.

UPDATE 18.43 SUA furnizează un nou ajutor militar pentru Ucraina

Statele Unite vor furniza Ucrainei un nou ajutor militar, în valoare de circa 400 de milioane de dolari, „pentru a o sprijini să se apere în faţa atacurilor fără oprire” ale Rusiei, a anunţat miercuri secretarul de stat american Antony Blinken, potrivit AFP şi CNN.

Oficialul american a precizat că noul pachet de ajutor militar cuprinde „arme suplimentare, muniţii şi echipamente de apărare antiaeriană”, iar acestea vor proveni din stocurile armatei SUA. Detalii aici

UPDATE 18.30 Prima zi a procesului deschis împotriva opozantului Ilia Iașin pentru critici la adresa războiului din Ucraina

Ilia Iașin, un celebru opozant al Kremlinului încarcerat pentru că a denunţat ofensiva militară din Ucraina, a cerut miercuri eliberarea, în prima zi a unui proces care simbolizează represiunea implacabilă împotriva vocilor critice la adresa regimului Putin.

Ilia Iaşin, în vârstă de 39 de ani şi deputat în consiliul local al Moscovei în momentul arestării, este acuzat că „a difuzat informaţii false” despre armata rusă cu „incitare la ură”, un capăt de acuzare pasibil de zece ani de închisoare.

El este acuzat că, în timpul unei alocuţiuni în direct pe YouTube, a denunţat „moartea civililor” în oraşul ucrainean Bucea, în apropiere de Kiev, unde armata rusă a fost acuzată de abuzuri, lucru pe care Moscova îl neagă. Detalii aici

UPDATE 18.12 Site-ul Parlamentului European, vizat de un atac cibernetic după declararea Rusiei drept stat care sponsorizează terorismul

Site-ul Parlamentului European (PE) a fost miercuri ţinta unui atac cibernetic, produs la scurt timp după adoptarea unei rezoluţii ce califică Rusia drept „stat care sponsorizează al terorismul”.

Jaume Duch, un purtătorul de cuvânt al PE, a evocat pe Twitter „un atac DDOS” care a paralizat „disponibilitatea site-ului web” al legislativului european.

„Echipele Parlamentului lucrează pentru a rezolva această problemă cât mai curând posibil”, a adăugat el, citat de AFP. Detalii aici

UPDATE 18.00 Medvedev respinge estimările că Rusia rămâne fără rachete: „Avem destule”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a negat miercuri că stocul de rachete de înaltă precizie al armatei ruse ar fi pe cale să se epuizeze, aşa cum asigură Kievul şi unele ţări occidentale, el susţinând că Rusia are în continuare „destule” muniţii, în pofida consumului masiv al acestor resurse după opt luni de campanie militară în Ucraina. Detalii aici

UPDATE 17.49 Boris Johnson, despre abordările liderilor europeni înainte de declanșarea războiului din Ucraina: „Perspective foarte diferite”

„Acest lucru a fost un șoc uriaș, am putut vedea grupurile tactice de batalioane rusești adunându-se, dar diferite țări au avut perspective foarte diferite”, a declarat BoJo într-un interviu acordat pentru CNN Portugalia.

Potrivit lui Boris Johnson, Franța a respins până aproape în ultimul moment ideea că Putin ar putea porni un război împotriva țării vecine, în timp ce Germania nu excludea agresiunea, dar nu credea că Ucraina ar fi capabilă să reziste în fața Rusiei.

Totuși, a menționat fostul premier britanic, statele europene au renunțat la vechile abordări și au făcut un front comun odată cu declanșarea invaziei.

Fostul premier britanic a felicitat mai ales poziția adoptată de UE în cazul agresiunii militare ruse din Ucraina. „După toate îngrijorările mele, aduc un omagiu modului în care a acționat UE. Au fost uniți. Sancțiunile au fost dure. UE s-a descurcat genial”, a spus Johnson. Detalii aici

UPDATE 17.20 Atacurile cu rachete efectuate de ruși în Ucraina au lăsat Rep. Moldova în întuneric: Mesajul președintei Maia Sandu

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a dat asigurări miercuri că furnizarea energiei electrice, întreruptă în urma unui nou raid cu rachete al Rusiei asupra Ucrainei, „poate fi restabilită” şi că „toate instituţiile statului lucrează în acest sens”, transmite Agerpres. Detalii aici

UPDATE 16.19 Forțele rusești au suferit efectele „fratricidului electronic” în primele zile ale invaziei în Ucraina

La începutul invaziei sale în Ucraina, Rusia a folosit cu mare impact mijloacele războiului electronic, însă a fost obligată să renunțe la ele pentru că au afectat comunicațiile propriei armate, se arată într-un raport al centrului de reflecție Royal United Services Institute (RUSI).

Cu toate că Rusia a bruiat cu succes radarele aviației și comunicațiile ucrainene, perturbările au devenit în scurt timp o problemă pentru trupele ruse care s-au confruntat de la început cu dificultăți privind transmiterea informațiilor pe câmpul de luptă. Detalii aici

UPDATE 16.15 Parlamentul European declară Rusia drept stat care sponsorizează terorismul

Eurodeputaţii au adoptat, cu 494 voturi pentru, 58 împotrivă şi 44 abţineri, o rezoluţie legată de ultimele evoluţii din războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Documentul subliniază că atacurile şi atrocităţile deliberate comise de forţele ruse şi reprezentanţii acestora împotriva civililor din Ucraina, distrugerea infrastructurii civile şi alte încălcări grave ale dreptului internaţional şi umanitar constituie acte de terorism şi crime de război. În lumina acestui fapt, ei recunosc Rusia ca stat care sponsorizează terorismul şi „recurge la mijloace teroriste”Detalii aici

UPDATE 15.57 Întreruperi masive de furnizare a electricității în Republica Moldova în urma atacului cu rachete din Ucraina

„Urmare a bombardamentului Rusiei împotriva sistemului energetic ucrainean din ultima oră, avem întreruperi masive de energie electrică în toată ţara. Moldelectrica lucrează pentru restabilirea conectării la energia electrică”, a scris vicepremierul Andrei Spînu pe pagina sa de Facebook.

UPDATE 15.54 Sistemele de apărare antiaeriană ale Ucrainei, în alertă din cauza unui nou atac masiv cu rachete

Sirenele antiaeriene au fost declanşate în toată Ucraina şi sistemele de apărare antiaeriană au intrat în acţiune, corespondenţii Reuters de la Kiev afirmând că au văzut rachete antiaeriene lansate deasupra oraşului.

Furnizorul local de electricitate din capitala Ucrainei a anunţat întreruperi ale furnizării de electricitate, în timp ce oraşul Liov a rămas complet fără curent în urma atacului rusesc.

O clădire cu două etaje din Kiev a fost lovită de o rachetă rusească, atacul soldându-se cu cel puțin trei morți și șase răniți. Detalii aici

UPDATE 14.47 Papa Francisc compară războiul dus de Putin împotriva Ucrainei cu Holodomorul organizat de Stalin

Papa Francisc a comparat miercuri suferinţele îndurate de ucraineni din cauza agresiunii militare ruse cu Holodomorul, genocidul prin foamete comis în la începutul deceniului 1930-1940 în Ucraina din ordinul dictatorului sovietic Stalin.

Adresându-se miilor de credincioşi adunați în Piaţa Sfântul Petru pentru audienţa generală săptămânală, liderul Bisericii Catolice a adus aminte de uciderea a milioane de ucraineni în fosta Uniune Sovietică,  relatează Reuters, potrivit Agerpres.

„Sâmbăta aceasta marchează aniversarea genocidului groaznic al Holodomorului, exterminarea prin foametea din 1932-1933 provocată artificial de Stalin”, a menționat papa Francisc.

„Să ne rugăm pentru victimele acestui genocid şi să ne rugăm pentru atât de mulţi ucraineni - copii, femei, bătrâni - care suferă astăzi martiriul agresiunii”, a îndemnat suveranul pontif. Detalii aici

UPDATE 14.31 Vladimir Putin, livid la întâlnirea cu omologul său din Cuba

De când a lansat invazia în Ucraina, în februarie, au existat rapoarte constante potrivit cărora Vladimir Putin suferă de o boală. Starea de sănătate a președintelui rus, în vârstă de 70 de ani, a fost subiectul unor speculații, inclusiv a unor afirmații potrivit cărora ar avea cancer și boala Parkinson.

În ultima sa apariție publică, liderul rus a fost filmat de presa de la Moscova în timpul unei întâlniri pe care a avut-o la Kremlin, în cursul zilei de 22 noiembrie, cu președintele Cubei, Miguel Diaz-Canel Bermudez, aflat în Rusia pentru o vizită oficială.

În imaginile făcute publice de la întâlnirea celor doi, Putin apare livid și se ține bine de scaun cu mâna stângă, în timp ce bate nervos din picioare. Detalii aici

UPDATE 14.25 Războiul din Ucraina transformă NATO într-un mod pe care Kremlinul nu l-a anticipat

Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a facilitat integrarea și alinierea armatelor NATO în privința echipamentelor militare, creând un avantaj pe care Kremlinul nu l-a anticipat, relatează Insider

Țările membre NATO au făcut eforturi pentru a înarma și aproviziona Ucraina cu echipamente moderne pentru a se apăra de agresiunea rusească. Pe această cale au avut posibilitatea de a-și reînnoi arsenalul de arme în măsura în care au trimis pe frontul din Ucraina stocurile rămase din perioada sovietică. Noul arsenal permite alinierea mai strânsă a armatelor NATO și întărește coeziunea Alianței. Detalii aici

UPDATE 13.47 Preşedintele Zelenski denunţă „teroarea” rusă după atacuri în regiunea Zaporojie, inclusiv asupra unei maternităţi

Cel puţin trei civili, printre care un nou-născut, au fost ucişi miercuri dimineaţa după noi atacuri ruse în Ucraina prin care, potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Moscova vrea să răspândească „teroarea”, informează AFP.

„Duşmanul a decis încă o dată să încerce să obţină prin teroare şi ucidere de oameni ceea ce nu a putut obţine în nouă luni” de invazie în Ucraina, a declarat Zelenski pe Telegram, promiţând că Rusia „va fi trasă la răspundere pentru tot răul pe care l-a cauzat ţării noastre”. Detalii aici

UPDATE 12.29 Recruții ruși din regiunea Luhansk au primit uniforme purtate de soldații uciși și răniți

În buzunarele acestor uniforme au fost găsite obiecte personale ale foștilor purtători ai uniformelor. Între timp, uniformele și echipamentele personale trimise în teritoriile ocupate ale Ucrainei din Rusia pot fi găsite la vânzare în piețele locale, se arată întru-un anunț pe Telegram al administrației militară din regiunea Luhansk. Detalii aici

UPDATE 11.44 Marea Britanie va trimite elicoptere în Ucraina, pentru prima dată de la începerea războiului

Ministrul apărării britanic Ben Wallace a afirmat că este vorba despre primele aparate de zbor pilotate care sunt trimise de Londra în Ucraina de la începerea agresiunii ruse, conform Agerpres.

Potrivit BBC, primul dintre cele trei elicoptere Sea King a ajuns deja în Ucraina. Detalii aici

UPDATE 11.20 Mercenarii grupului Wagner și soldații ceceni au ajuns în orașul ocupat Debalțeve, regiunea ucraineană Donețk

Mercenarii Grupului Wagner și luptătorii lui Ramzan Kadîrov au ajuns în orașul ocupat Debalțeve, regiunea Donețk, din Ucraina. În plus, ocupanții au părăsit unele poziții din apropierea orașului Moloceansk (regiunea Zaporojie), se arată în raportul de seară al Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, citat de Yahoo News. Detalii aici

UPDATE 10.58 Primarul Kievului: „Este cea mai grea iarnă de după Al Doilea Război Mondial”

 Primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, atenționează că pentru trei milioane de locuitori din Kiev urmează o iarnă grea, din pricina distrugerii de către forțele invadatoare ruse a infrastructurii, relatează dpa, conform Agerpres.

 „Este cea mai grea iarnă de după Al Doilea Război Mondial", a afirmat edilul pentru ziarul german Bild, care va publica, miercuri, comentariile fostului campion de box. Detalii aici 

UPDATE 09.39 Ucraina a lansat un atac cu drone asupra infrastructurii militare din orașul-port Sevastopol din Crimeea

Trupele rusești din peninsula Crimeea sunt în alertă, după ce Ucraina a lansat un atac cu drone asupra infrastructurii militare din orașul-port Sevastopol, unde se află și principala bază a Flotei ruse a Mării Negre.

Armata ucraineană a atacat, marți seară, mai multe ținte din orașul Sevastopol din Crimeea, regiune anexată de ruși în 2014. Administrația locală a anunțat că două drone ar fi fost doborâte de apărarea antiaeriană, iar surse ucrainene spun că în oraș s-au înregistrat peste 15 explozii.

Autoritățile locale susțin că au doborât două drone, dar nu se știe dacă s-au înregistrat și pagube în tabăra rusă. Detalii aici...

UPDATE 09.18 Washington Post: În orașul Herson, simpatiile pentru Rusia complică reintegrarea în Ucraina

Când rușii care ocupă orașul ei au venit la colegiul maritim în care lucra, Maryna Ivanovka a refuzat să se conformeze. Administratora în vârstă de 60 de ani a fost concediată și i s-a interzis accesul în campus. Casa i-a fost percheziţionată, iar telefonul, computerele şi paşaportul i-au fost confiscate. În locul ei a fost instalată o subalternă pro-rusă.

Luni mai târziu, ocupația Hersonului a început brusc să se prăbușească. Soldații ruși au fugit. La fel a făcut și femeia care îi luase slujba și biroul.

De îndată ce autoritățile ucrainene au verificat colegiul de mașini infernale și mine, Ivanovka s-a întors la biroul ei miercuri, cercetând dovezile pe care înlocuitorul ei, susținut de ruși, le-a lăsat în urmă: un registru al angajaților care lucraseră pentru ruși, o listă de studenți care plecaseră voluntar în Crimeea și, privind de lângă o plantă în ghiveci, un portret al președintelui rus Vladimir Putin. Detalii aici...

UPDATE 08.57 Le Monde: Vestul și-a epuizat propriile stocuri de muniții, urmare a asistenței acordate Ucrainei

Stocurile de arme din țările occidentale, inclusiv din Statele Unite, au atins niveluri extrem de scăzute, în urma livrărilor către Kiev, iar capacitatea de a le reîmprospăta s-a dovedit a fi foarte limitată, a scris marți ziarul francez Le Monde.

Pentru a le permite ucrainenilor să reziste atacurilor rusești, Occidentul a deschis larg porțile arsenalelor sale, în primul rând Statele Unite, care au oferit două treimi din asistența militară”, scrie publicația, menționând peste 1 milion de obuze, zeci de mii de lansatoare de rachete antitanc și antiaeriene, drone și rachete ghidate. „Ca urmare, rezervele țărilor occidentale au ajuns la niveluri critice, inclusiv de cealaltă parte a Atlanticului”, notează articolul. Detalii aici

UPDATE 08.53 Și procuratura Ucrainei a deschis dosar penal împotriva militarilor ruși din videoclipul în care sunt executați de ucrainieni

Procuratura ucraineană susține că „armata rusă, simulând predarea personalului militar, a deschis focul asupra apărătorilor ucraineni”.

Procuratura ucraineană i-a acuzat pe militarii ruși are au fost împușcați după ce au fost luați prizonieri de forțele de securitate ucrainene în satul Makiivka din LPR, de „acțiuni perfide” și „de încălcare a legilor războiului”.

Parchetul Regional Lugansk (partea ucraineană) a introdus informații în Registrul Unificat al Investigațiilor Judiciare cu privire la perfidia săvârșită de cadrele militare ale Forțelor Armate ale Federației Ruse. Acțiunea penală a fost deschisă în temeiul articolului de încălcare a legile și obiceiurile războiului (partea 1 a articolului 438 din Codul penal al Ucrainei)”, se spune într-un mesaj postat marți pe canalul Telegram al Procuraturii Generale a Ucrainei. Detalii aici

UPDATE 08.50 Rusia riscă un all-in și își trimite prețioasele tancuri T-14 Armata împotriva forțelor Kievului

La aproximativ nouă luni de când Rusia a lansat invazia Ucrainei, după ce a pierdut jumătate din tancurile principale de luptă (MBT), conform unor date ale Departamentului Apărării al SUA, fosta Armată Roșie este nevoită să ia măsuri radicale.

Astfel, după ce a trebuit să scoată din depozite tancuri, inclusiv T-62, care au fost introduse în serviciu în urmă cu 61 de ani, Kremlinul s-ar fi decis să riște și să arunce în luptă cea mai nouă mașină de luptă de acest fel, T-14 Armata.

Posibilitatea ca T-14 Armata să fie trimis în Ucraina a venit după ce pe „VK”, cea mai mare rețea de socializare din Rusia au apărut imagini cu tancul rusesc de ultimă generație pe un teren de antrenament de lângă Kazan pe care sunt instruiți bărbații mobilizați de Kremlin, arată armyrecognition.com. Detalii aici

UPDATE 08.48 Cum poate fi deslușit următorul pariu al lui Putin în Ucraina din retragerea militară din Herson

Vladimir Putin pariază pe o contraofensivă paralizantă în Ucraina, scrie istoricul specializat în strategie militară Edward Luttwak într-o analiză publicată pe unherd.com pe tema a cum ar putea acționa liderul de la Kremlin pentru a depăși impasul militar.

„Cu excepția cazului în care Putin se retrage din război - or rechemarea unui număr mai mare de rezerviști indică contrariul - forțele rusești de pe teren trebuie să facă mai mult decât să reziste pentru a suferi pierderi sau să se retragă din nou, doar pentru a suferi pierderi. Va exista o contraofensivă ?”, își rezumă Luttwak pe Twitter analiza cu privire la opțiunile militare ale Moscovei. Detalii aici

UPDATE 08.45 Un nou-născut a fost ucis într-un atac rusesc asupra unei maternități din Zaporojie

Guvernatorul regional din Zaporojie, Oleksandr Starukh, a declarat miercuri dimineață, la primele ore ale dimineții, pe Telegram, că a avut loc un atac cu rachete rusești asupra unei maternități din orașul Vilniansk. Un nou născut a murit în acest atac, a spus el, citat de The Guardian.

„Durerea ne sfâșie inimile”, a scris guvernatorul regional pe Telegram după ce o rachetă rusească a lovit o maternitatea. 

Detalii aici

UPDATE 08.42 Mai mulți senatori americani cer reconsiderarea refuzului Pentagonuluii de a furniza drone letale Grey Eagle Ucrainei

Un grup de 16 senatori americani, democraţi şi republicani, a cerut administraţiei Biden să reconsidere cu atenţie cererea Ucrainei de a i se furniza drone letale Grey Eagle pentru a lupta împotriva Rusiei, potrivit Reuters.

Senatorii au cerut Pentagonului să explice de ce nu a mers mai departe cu această solicitare.

Până acum, Pentagonul a respins cererile de a furniza Ucrainei drone MQ-1C Grey Eagle care pot fi înarmate. Detalii aici

UPDATE 08.33 Preşedintele Zelenski spune că mai sunt de eliberat aproximativ 2.000 de localităţi

  Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că aproximativ 2.000 de oraşe şi sate mai trebuie să fie eliberate de trupele ruse, transmite dpa.

Potrivit biroului prezidenţial din Kiev, preşedintele Zelenski a făcut această declaraţie într-un mesaj video adresat politicienii locali francezi.

Oraşe precum Mariupol de la Marea Azov sau Volnovaha din regiunea Doneţk au fost complet distruse de atacurile ruseşti, a adăugat şeful statului ucrainean. Detalii aici

UPDATE 08.31 Ucraina înfiinţează „centre de invincibilitate”

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi că ucrainenii care au nevoie de servicii de bază în cazul în care Rusia va distruge centralele electrice şi alte facilităţi în această iarnă vor putea apela la „centre de invincibilitate” speciale, informează Reuters.

Mii de astfel de centre răspândite în întreaga ţară vor oferi electricitate, căldură, apă, servicii de internet, conexiune de telefonie mobilă şi o farmacie, gratuit şi non-stop. Detalii aici...

UPDATE 06.23 Armata rusă și-a epuizat în mod semnificativ arsenalul de rachete de înaltă precizie, dar probabil că va putea încă ataca infrastructura critică ucraineană pe termen scurt. Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a publicat cifre pe 22 noiembrie, care detaliază că armata rusă are doar 119 rachete Iskanders, 13% din arsenalul său inițial din februarie 2022. Cifrele lui Reznikov arată, de asemenea, că forțele ruse au epuizat semnificativ alte sisteme cheie de arme de înaltă precizie: cu doar 229 de rachete Kalibr (45% din stocul inițial din februarie 2022), 150 de rachete Kh-155 (50% din stocul inițial din februarie 2022) și Au mai rămas 120 de rachete Kh-22/32 (32% din stocul inițial din februarie 2022). Cifrele lui Reznikov arată că forțele ruse au epuizat substanțial stocurile de rachete 3M-55 „Onyx”, S-300, Kh-101, Kh-35 și Kh-47M2 Kinzhal, de asemenea.

UPDATE 05.50 Șeful Ukrenergo, Volodymyr Kudrytsky, a declarat pe 22 noiembrie că forțele ruse au deteriorat aproape toate centralele termice, hidrocentrale mari și stațiile hub Ukrenergo din Ucraina. Prim-ministrul ucrainean Denys Shmyhal a declarat pe 18 noiembrie că mai mult de jumătate din rețeaua electrică ucraineană a colapsat ca urmare a loviturilor cu rachete rusești. CEO-ul DTEK Maxim Tymchenko i-a îndemnat pe ucraineni să părăsească țara, pentru a reduce cererea pentru rețeaua electrică ucraineană, iar CEO-ul YASNO, Serhiy Kovalenko, a declarat pe 21 noiembrie că întreruperile regulate de curent vor dura cel puțin până la sfârșitul lunii martie 2023.

Forțele ruse vor putea, probabil, să continue să reducă capacitatea generală a infrastructurii critice ucrainene în termen scurt, având în vedere starea actuală a rețelei electrice ucrainene. Totuși, epuizarea arsenalului de rachete de înaltă precizie al armatei ruse o va împiedica probabil să efectueze lovituri cu rachete într-un ritm ridicat. ISW continuă să evalueze că armata rusă nu va reuși să își atingă obiectivul de a degrada voința ucraineană de a lupta prin campania sa coordonată împotriva infrastructurii ucrainene.

UPDATE 05.17 Surse ruse au susținut că forțele ucrainene au continuat operațiunile de contraofensivă de-a lungul liniei Svatove-Kreminna pe 22 noiembrie. Oficialii ucraineni au raportat că vremea rea ​​continuă să încetinească operațiunile rusești pe linia Svatove-Kreminna. Ministerul rus al Apărării (MOD) a susținut că unitățile de artilerie rusă au respins forțele ucrainene care încercau să avanseze în direcția Novoselivske (23 km nord-vest de Svatove).

Administrația ucraineană Lugansk a declarat că forțele ruse au efectuat operațiuni defensive și au continuat focul de artilerie în zonele Novoselivske, Stelmakhivka, Ploshchanka și Makiivka, toate la vest de autostrăzile N26 și R66.Statul Major ucrainean a raportat că forțele ucrainene au respins un asalt rusesc lângă Stelmakhivka (16 km nord-vest de Svatove), în timp ce Ministerul Apărării Rusiei a susținut că forțele ruse au oprit o încercare ucraineană de a pune mâna pe așezare. Ministrul adjunct de Interne al Republicii Populare Lugansk (LNR), Vitali Kiselev, a împărtășit imagini video care pretind să arate consecințele unei tentative de ofensivă ucrainene în apropiere de Orlianka (22 km est de Kupyansk).

O sursă rusă a susținut că forțele ruse au respins un atac ucrainean asupra Kuzemivka (13 km nord-vest de Svatove) și atacuri ucrainene în direcția Holykove (17 km nord de Kreminna) și Chervonopopivka (6 km nord-vest de Kreminna). Statul Major ucrainean a raportat că forțele ruse au continuat focul indirect de rutină de-a lungul liniei de contact în estul Harkov și vestul regiunii Lugansk.

image

UPDATE 04.42 Forțele ucrainene au continuat să respingă atacurile rusești la vest de Lysychansk. Șeful Administrației Oblastului Lugansk, Serhiy Haidai, a raportat că forțele ucrainene resping zilnic atacurile rusești asupra Bilohorivka (la 15 km nord-vest de Lysychansk). O sursă rusă a susținut că forțele ruse sunt foarte active în vecinătatea Verkhnokamianka (17 km sud-vest de Lysychansk) și a declarat că forțele ucrainene trag cu artilerie în echipamentul rusesc în această zonă.

UPDATE 04.20 Forțele ruse au continuat să desfășoare operațiuni ofensive în direcțiile Bakhmut și Avdiivka pe 22 noiembrie. Statul Major ucrainean a raportat că forțele ucrainene au respins atacurile rusești asupra Bakhmutlui; la 30 km nord-est de Bakhmut, lângă Spirne, Bilohorivka, Yakovlivka și Soledar; și la 4 km sud de Bakhmut lângă Opytne. Statul Major ucrainean a mai raportat că forțele ucrainene au respins atacurile rusești pe o rază de 8 km nord-est de Avdiivka, lângă Kamianka și Vesele și la 37 km sud-vest de Avdiivka, lângă Pervomaiske, Krasnohorivka, Marinka și Novomykhailivka. Miliția Populară a Republicii Populare Donețk (DNR) a postat un videoclip pe 22 noiembrie în care se pretindea că arată Brigada 100 a Miliției Populare DNR efectuând un asalt în apropierea pozițiilor ucrainene la 16 km sud-vest de Avdiivka, lângă Nevelske.

Mai multe surse ruse au susținut că forțele ruse au făcut progrese în Marinka și că forțele ucrainene au suferit pierderi grele și se retrag încet din pozițiile din oraș. Bloggeri militari ruși au susținut că forțele ruse au tăiat și două din cele trei drumuri de aprovizionare în Marinka. O sursă rusă a susținut pe 21 noiembrie că aviația rusă lovește în mod regulat pozițiile forțelor ucrainene din Marinka. Un blogger militar rus a susținut că progresele rusești în zona Marinka sunt lente, deoarece peisajul din jur este compus în principal din câmpuri deschise, cu puțină acoperire.

UPDATE 03.54 Forțele ruse au desfășurat operațiuni defensive în vestul Donețkului pe 22 noiembrie. Statul Major ucrainean a raportat că forțele ruse apără liniile capturate în vestul regiunii Donețk. Un blogger militar rus a susținut că forțele ruse au respins contraatacurile ucrainene asupra pozițiilor rusești din Pavlivka (53 km sud-vest de orașul Donețk) pe 20 și 21 noiembrie.

Un grup de informații open-source din Georgia a sugerat că forțele ruse ar putea aștepta vreme mai uscată pentru a reporni operațiunile ofensive în direcțiile Hulyaipole, Vuhledar și Marinka. Statul Major ucrainean a raportat că forțele ruse au continuat tragerile indirecte de rutină de-a lungul liniei de contact în estul Zaporijia și regiunile Donețk.

image

UPDATE 03.19 Forțele ruse au continuat să desfășoare măsuri defensive și să înființeze fortificații în regiunea Herson, la sud de râul Nipru, pe 22 noiembrie. Statul Major ucrainean a raportat că forțele ruse au continuat, de asemenea, să bombardeze pozițiile ucrainene pe malul drept (vest) al râului Nipro. O sursă rusă a susținut că artileria rusă a respins un grup de recunoaștere ucrainean care a încercat să traverseze râul Nipru cu barca, dar nu a furnizat nicio dovadă pentru această afirmație.

Centrul Ucrainean pentru Comunicații Strategice și Securitate Informațională a mai raportat că forțele ucrainene continuă să desfășoare operațiuni nespecificate la Capul Kinburn, dar a precizat că forțele ruse dețin în continuare poziții în zonă. Forțele ruse au continuat bombardamentele de rutină în sudul Ucrainei pe 22 noiembrie.

image

UPDATE 02.52 Ministerul Rusiei a continuat să acuze Ucraina că a provocat un dezastru la Centrala Nucleară Zaporijia (ZNPP) pe 22 noiembrie. MOD din Rusia a acuzat forțele ucrainene că bombardează ZNPP, declarând că Ucraina a amenințat cu o catastrofă la ZNPP. Ministerul Rusiei și o altă sursă rusă au susținut că forțele ruse au distrus sistemele de artilerie ucrainene din Marhanets, regiunea Dnipropetrovsk, care au fost responsabile pentru bombardarea ZNPP. Oficialii din regiunea Dnipropetrovsk au raportat că forțele ruse au bombardat Marhanets și așezările din jur din direcția Enerhodar pe 22 noiembrie.

ISW a evaluat anterior că aceste acuzații sunt probabil o continuare a informațiilor rusești și a operațiunilor de tip steag fals pentru a consolida controlul asupra centralei și de a prezenta controlul rusesc asupra ZNPP ca o condiție esențială pentru evitarea unei catastrofe nucleare sau radiologice. Unele surse ruse au speculat că autoritățile de ocupație ruse vor preda ZNPP Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) și autorităților ucrainene din cauza instabilității crescute percepute la ZNPP. Kremlinul va continua probabil să-și afirme controlul asupra ZNPP ca instrument de pârghie internațională de presiune.

UPDATE 02.11 Oficialii de ocupație din Crimeea au demonstrat o neliniște sporită pe 22 noiembrie, probabil din cauza atacurilor ucrainene asupra liniilor de comunicație și aprovizionare rusești din peninsulă și a operațiunilor militare în desfășurare de la Capul Kinburn. Surse ruse au împărtășit imagini cu apărarea antiaeriană rusă activând pe 22 noiembrie, susținând că forțele ruse au doborât mai multe drone ucrainene în Crimeea. Șeful ocupației din Crimeea, Serghei Aksyonov, a anunțat ulterior că Crimeea își ridică nivelul de amenințare teroristă la un nivel ridicat (galben) cel puțin până la 7 decembrie. Bloggeri ruși au susținut că autoritățile ruse se pregătesc pentru o evacuare a oficialilor administrației și a echipamentului militar din Armiansk (la aproximativ 100 km sud-est de orașul Herson) din cauza amenințării cu lovituri ucrainene în nordul Crimeei. Un blogger a susținut chiar că a ajutat la evacuare, în timp ce un alt blogger a susținut că femeile și copiii sunt deja evacuați din Armiansk.

Aksyonov a negat pretențiile de evacuare, iar unii bloggeri au susținut că autoritățile de ocupație din Armiansk au efectuat exerciții de evacuare. Centrul de Rezistență ucrainean a raportat, de asemenea, că forțele ruse intenționează să extindă un drum pe Arabat Spit (la 45 km de Dzhankoy) pentru a transfera echipament militar în efortul de a muta linia de transport din Armiansk. ISW evaluează că forțele ucrainene nu sunt în măsură să efectueze un atac imediat asupra Armiansk, dar aceste afirmații indică probabil că autoritățile ruse manifestă un nivel de îngrijorare aproape de panică.

UPDATE 01.29 Forțele armate ruse continuă să sufere pierderi în rândul personalului din cauza pregătirii slabe, a lipsei de echipamente și a moralului scădere. O instituție de investigație rusă, 7x7 – Horizontal Russia, a raportat că cel puțin 39 de bărbați ruși mobilizați au murit înainte de a ajunge în prima linie din cauza problemelor de sănătate și a sinuciderii. Alte instituții de opoziție, citând bărbați mobilizați din Primorsky Krai, au declarat că doar 19 bărbați din 120 aparținând Brigăzii Marine 155 Independente de Gardă au supraviețuit bătăliei pentru Pavlivka.

Localnicii orașului Kherson au remarcat, de asemenea, că forțele ruse au ars în mod constant cadavre de militari ruși la o groapă de gunoi, ceea ce a avut probabil un impact negativ asupra moralului trupelor Rusiei. Militarii mobilizați au continuat să dea dovadă de o disciplină slabă, în timp ce filmările video de la Yurga, regiunea Kemerovo au arătat bărbați mobilizați care se luptau cu localnicii la o cafenea.

UPDATE 00.36 Politicienii ruși continuă să promoveze relațiile cu zonele ocupate ale Ucrainei pentru a supraveghea asimilarea birocratică, administrativă și economică a acestor zone în Federația Rusă. Viceprim-ministrul rus pentru construcții și dezvoltare regională s-a întâlnit cu șeful ocupației din regiunea Herson, Vladimir Saldo, pe 22 noiembrie, pentru a discuta despre refacerea infrastructurii, drumurilor și economiei din regiunea Herson ocupată. Prim-adjunctul șefului administrației prezidențiale ruse, Serghei Kiriyenko, sa întâlnit cu șeful Republicii Populare Donețk (DNR), Denis Pușilin, pentru a vizita instituțiile de stat din regiunea Donețk ocupată. Oficialii din ocupație speră probabil să valorifice relațiile cu politicienii ruși pentru a da legitimitate eforturilor lor administrative.

ȘTIRE INIȚIALĂ Afirmațiile rusești cu privire la un atac iminent ucrainean asupra regiunii Belgorod sunt absurde și urmăresc doar să sperie publicul larg pentru a sprijini războiul. Ucraina nu are niciun interes strategic în invadarea Rusiei și nici nu are capacitatea de a face acest lucru la o asemenea scară. Forțele ucrainene continuă să elibereze așezările ocupate din vestul Oblastului Lugansk, după victoria lor în nordul Oblastului Harkiv. Sprijinul pentru invazia absurdă a Rusiei este în scădere în rândul rezidenților ruși din regiunile de graniță și din restul țării, ca urmare a mobilizării și eșecurilor militare.

Organismele de opoziție din Rusia au raportat că rudele bărbaților mobilizați au declanșat proteste în 15 regiuni rusești de la sfârșitul lunii octombrie, cele mai notabile având loc în regiunile de la granița cu Ucraina. O instituție de opoziție rusă, Meduza, citând două surse anonime apropiate de Kremlin, a raportat că Administrația Prezidențială Rusă a efectuat un sondaj intern în diferite regiuni în care mulți și-au exprimat apatia față de război. Deși ISW nu poate verifica în mod independent raportul lui Meduza, cererile emergente de demobilizare în rândul rudelor bărbaților mobilizați sugerează că propaganda rusă este ineficientă în contracararea consecințelor din viața reală ale războiului asupra societății.

Speculațiile ridicole despre o fantastică invazie ucraineană a Rusiei pot face, de asemenea, parte din efortul Kremlinului de a recunoaște și de a liniști comunitatea naționalistă rusă pro-război. Bloggerii militari ruși au acuzat în mod repetat Kremlinul și Ministerul rus al Apărării (MOD) că nu au reușit să apere Rusia, inclusiv noile teritorii anexate.Cu toate acestea, Kremlinul nu va putea reinvada Oblastul Harkov, așa cum cer aceste personalități naționaliste.

Prigojin folosește, de asemenea, frica despre o amenințare fictivă de invazie ucraineană și construcția Liniei Zasechnaya pentru a-și consolida puterea în regiunile de graniță ale Rusiei. Oficialii din regiunea Belgorod au oprit anterior construcția Liniei Wagner, iar rebranding-ul liniei împreună cu alte proiecte ale lui Prigojin din Sankt Petersburg și Oblastul Kursk reprezintă continuarea extinderii influenței sale în Rusia, în timp ce susține aparent războiul președintelui rus Vladimir Putin.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite