Războiul din Ucraina transformă NATO într-un mod pe care Kremlinul nu l-a anticipat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Războiul Rusiei a facilitat integrarea și alinierea armatelor NATO în privința echipamentelor militare creând un avantaj pe care Kremlinul nu l-a anticipat când a atacat Ucraina, relatează Insider.

Războiul din Ucraina a determinat modernizarea armatelor NATO Foto Shutterstock
Războiul din Ucraina a determinat modernizarea armatelor NATO Foto Shutterstock

Țările membre NATO au făcut eforturi pentru a înarma și aproviziona Ucraina cu echipamente moderne pentru a se apăra de agresiunea rusească. Pe această cale au avut posibilitatea de a-și reînnoi arsenalul de arme în măsura în care au trimis pe frontul din Ucraina stocurile rămase din perioada sovietică. Noul arsenal permite alinierea mai strânsă a armatelor NATO și întărește coeziunea Alianței.

Ucraina a primit asistență de securitate și echipamente în valoare de miliarde de dolari de la începutul invaziei – 18,6 miliarde doar de la SUA. Sprijinul acordat Ucrainei de către țările membre NATO a contribuit la crearea unei Alianței mai unite, atât militar, cât și politic.

Pe măsură ce țările au trimis în Ucraina armamentul lor din timpul Războiului Rece, în mare parte de concepție sovietică, au primit în schimb echipamente moderne de care dispun armatele NATO. Aceste arme moderne au avantajul interoperabilității crescute, chiar dacă provin de la producători diferiți, facilitând o uniformizare și integrare militară a Alianței pe care Vladimir Putin nu a anticipat-o când și-a declanșat războiul.

Vasabjit Banerjee, profesor de științe politice la Mississippi State University, apreciază că NATO va deveni o forță „cum nu s-a mai văzut” după ce vor fi integrate „complet” instruirea, echipamentul, mentenanța și tacticile de luptă. Un prim exemplu este trecerea de la obuzierele sovietice de 152 mm la cele de 155 mm din dotările standard ale armatelor NATO, dar și la articole superioare, precum substituirea MiG-urilor cu avioanele de luptă F16– pentru că „totul va trebui să fie integrat, ceea ce fantastic”, a comentat Banerjee.

Germania s-a numărat printre țările care au oferit echipamentele lor de fabricație veche în schimbul tancurilor și blindatelor trimise Ucrainei. Polonia, în schimb, a semnat un contract în valoare de 14,5 miliarde de dolari cu Coreea de Sud prin care achiziționează tancuri și avioane de luptă, între care FA-50, produse de Korea Aerospace Industries în parteneriat cu Lockheed Martin. Polonia va fi astfel în măsură să se coordoneze cu aliați NATO care au în dotare avioane fabricate de Lockheed (F-16, F-35).

Mobilizarea industriilor de apărare

În plus, odată cu modernizarea flotelor membrele NATO care aveau în dotare echipamente sovietice, nu vor mai fi dependente de Rusia pentru mentenanță și piese de schimb, ceea ce iarăși reduce avantajul Moscovei, spune Banerjee.

Rusia nu va mai fi luată în considerare de către anumite țări ca o opțiune în privința furnizării „celui mai bun echipament”.

Dacă te gândești că ai un furnizor alternativ, atunci ai un pic mai multă influență vizavi de NATO."

Mick Ryan, general-maior în retragere din armata australiană, a declarat că războiul din Ucraina - și viitorul războiului - va depinde de modul în care actorii cheie își vor mobiliza industriile de apărare.

„Ritmul de luptă" la care asistăm în Ucraina va necesita ca industriile să atingă niveluri de producție mai apropiate de cele din al Doilea Război Mondial, a subliniat Ryan, care a lucrat în cadrul celulei de coordonare Pakistan-Afganistan din cadrul Statului Major al SUA între 2010 și 2011.

„Al Doilea Război Mondial a cunoscut mobilizarea națiunilor, așa că de asta va fi nevoie", a declarat Ryan pentru Insider, cu referire la mijloacele necesare pentru câștigarea viitoarelor războaie. „Nu este vorba doar de construirea câtorva fabrici în plus. Veți vedea națiuni care vor trebui să investească mai mult din tezaurul lor național în lucruri precum oameni, muniții și lucruri precum infrastructura".

Ryan a remarcat că anunțul lui Putin privind mobilizarea trupelor a inclus un apel la mobilizarea industriei de apărare a Rusiei.

Toată lumea s-a concentrat puțin pe acel popor, dar el a vorbit despre industrie. Rușii își intensifică acum capacitatea industrială, iar chinezii fac acest lucru de ceva vreme."

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite