Papa Francisc compară războiul dus de Putin împotriva Ucrainei cu Holodomorul organizat de Stalin

0
Publicat:

Papa Francisc a comparat miercuri suferinţele îndurate de ucraineni din cauza agresiunii militare ruse cu Holodomorul, genocidul prin foamete comis în la începutul deceniului 1930-1940 în Ucraina din ordinul dictatorului sovietic Stalin.

Papa Francisc FOTO EPA-EFE
Papa Francisc FOTO EPA-EFE

Adresându-se miilor de credincioşi adunați în Piaţa Sfântul Petru pentru audienţa generală săptămânală, liderul Bisericii Catolice a adus aminte de uciderea a milioane de ucraineni în fosta Uniune Sovietică,  relatează Reuters, potrivit Agerpres.

„Sâmbăta aceasta marchează aniversarea genocidului groaznic al Holodomorului, exterminarea prin foametea din 1932-1933 provocată artificial de Stalin”, a menționat papa Francisc.

„Să ne rugăm pentru victimele acestui genocid şi să ne rugăm pentru atât de mulţi ucraineni - copii, femei, bătrâni - care suferă astăzi martiriul agresiunii”, a îndemnat suveranul pontif.

În Imperiul Rus şi ulterior în Uniunea Sovietică, limba, cultura şi identitatea ucrainenilor au fost reprimate metodic, reaminteşte Reuters. Holodomorul a fost o consecință a eforturilor lui Stalin de a colectiviza agricultura şi de a stârpi mişcarea naţionalistă abia renăscută în Ucraina.

Din februarie, când forţele armate ruse au invadat Ucraina, papa Francisc a menţionat această ţară vecină cu România în aproape toate apariţiile sale publice şi a avertizat de mai multe ori că acest ultim război declanșat de Vladimir Putin ar putea duce la folosirea armelor atomice, cu consecinţe globale incontrolabile.

Luna trecută, papa Francisc i-a transmis pentru prima oară direct liderului de la Kremlin să pună capăt „spiralei violenţei şi morţii” din Ucraina.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite