LIVE TEXT | Război în Ucraina. Pagube uriașe pentru armata rusă: Forțele armate ale Kievului primesc tancuri Bradley. Atac cu drone la Odessa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este a 420-a zi de război la scară largă în Ucraina. Potrivit portalului Oryx, Rusia a pierdut o cantitate uriașe de arme și echipamente militare, printre care aproape 2.000 de tancuri. De cealaltă parte, Ucraina începe să se doteze cu tancuri Bradley și primește sisteme de apărare antirachetă Patriot. După o vizită în prima linie a frontului din Donețk, Volodimir Zelenski a anunțat că a discutat cu președintele Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy.

Tancuri Bradley pe campul de luptă din Ucraina FOTO Twitter @DefenceU
Tancuri Bradley pe campul de luptă din Ucraina FOTO Twitter @DefenceU

UPDATE 19.55 Prigojin, viitorul lider de la Kremlin? Cum pot fi interpretate speculațiile privind „detronarea” lui Putin

Șeful mercenarilor Wagner, oligarhul Evgheni Prigojin, dă semne că își dorește să obțină putere politică în Rusia, chiar să-l înlocuiască pe Vladimir Putin la Kremlin.

Celebrul șef al mercenarilor Wagner știe cum să provoace furori cu comentarii „picante” despre războiul din Ucraina și cu critici la adresa conducerii militare de la Moscova. Comentariile și criticile sale îl evită direct pe Vladimir Putin, dar nu este exclus să se îndrepte într-o zi împotriva liderului de la Kremlin. De altfel, unele voci sugerează deja că Prigojin caută să candideze la alegerile prezidențiale din martie anul viitor și să-i ia scaunul lui Putin, aflat la putere de aproape 24 de ani, relatează Euronews.

Ori Prigojin are deja experiență în manipularea publicului. Înainte de a-și trimite mercenarii în Ucraina, oligarhul rus, care și-a făcut reputație cu porecla „Bucătarul lui Putin”, și-a implicat fabrica de troli din Sankt Petersburg în influențarea societății ruse și a unor alegeri din străinătate în sensul dorit de Kremlin. Tentativa sa de a manipula alegerile prezidențiale desfășurate în 2016 în Statele Unite l-au adus în atenția Biroului Federal de Investigații (FBI) și l-au plasat pe lista neagră a Washingtonului. Detalii aici

UPDATE 19.39 Ce s-a întâmplat cu tancul rusesc fotografiat într-o localitate din Louisiana FOTO

Misterul staționării unui tanc rusesc de tip T-90A lângă o benzinărie din localitatea Roanoke, Louisiana a fost deslușit: marți, Pentagonul a confirmat că tancul îi aparține și avea ca destinație o bază militară. Detalii aici

UPDATE 18.20 Anchetă jurnalistică. Tot mai multe antene pe misiunile diplomatice ale Rusiei din Europa, inclusiv în România

O investigație realizată de mai multe publicații internaționale arată că rețeaua diplomatică a Rusiei s-a dotat cu capacități importante de interceptare în 39 de state europene, mai ales în Belgia, care găzduiește sediul NATO și numeroase instituții UE.

Misiunile diplomatice ale Rusiei în Europa sunt echipate cu cel puțin 182 de antene parabolice și de alte tipuri, cele mai multe dintre ele fiind la Bruxelles, 17 la număr pe o suprafață de 46.000 de metri pătrați, relatează „Le Monde” și „De Tijd”.

Analizând imagini surprinse din satelit, fotografii și înregistrări cu drone, autorii anchetei jurnalistice au descoperit că Rusia și-a mărit numărul antenelor atât în Belgia, cât și în alte 38 de state europene. Rusia ar avea opt antene instalate la Berlin, patru la Haga, trei la Paris și câte zece la Sofia, Praga, Belgrad, Madrid, Lisabona și Nicosia.

Numărul mic de antene depistate la Berlin și Paris în comparație cu alte state europene este pus pe seama faptului că dispozitice de acest tip ar fi fost plasate în altă parte. Suspiciuni similare există în cazul Varșoviei, unde nu a fost observată nicio antenă. În schimb, portalul Frontstory a descoperit că Rusia a descoperit antene deasupra unei reședințe care găzduiește diplomați și personal angajat la reprezentanțele sale din această țară din centrul Europei. Detalii aici

UPDATE 17.35 Arma secretă a Rusiei care ar putea să elimine sistemul Starlink în Ucraina. Ce se știe despre programul Tobol

Încercarea Rusiei de a sabota accesul la internet al forțelor ucrainene prin țintirea operațiunilor prin satelit Starlink pe care miliardarul Elon Musk le-a furnizat Kievului încă din primele zile ale războiului pare a fi mai avansată decât se știa anterior, potrivit unui raport secret al serviciilor secrete americane.

Moscova a experimentat luni de zile cu sistemele sale de război electronic Tobol în încercarea de a perturba transmisiile Starlink în Ucraina, susține evaluarea secretă, care nu a fost dezvăluită anterior.

Documentul, care se numără printre materialele sensibile scurse online prin intermediul platformei de mesagerie Discord, datează din martie și nu indică dacă vreunul dintre testele Rusiei a avut succes. Dar descoperirea informațiilor este totuși uimitoare, pentru că pare să confirme ceea ce observatorii au emis doar ca ipoteză anterior: că un program aparent conceput pentru a proteja sateliții Kremlinului poate fi folosit pentru a-i ataca pe cei folosiți de adversarii săi. Detalii aici

UPDATE 16.45 Rusia. Camerele de recunoaștere facială, folosite pentru depistarea tinerilor care fug de înrolare

Autoritățile de la Moscova recurg deja la camerele de recunaoștere facială pentru a da de urma tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani care fug de recrutare, relatează The Jerusalem Post.

Implementarea acestei măsuri care riscă să îngreuneze viața a mii de tineri a fost confimată de șeful biroului de recrutare din Moscova într-un interviu acordat marți pentru agenția de stat TASS.

Această informație survine la doar câteva zile după ce Vladimir Putin a semnat o lege care facilitează mobilizarea rușilor în armată.

Potrivit noii legi, un rezervist poate fi acum mobilizat printr-un simplu e-mail sau dacă ordinul este predat unui terţ. Până în prezent, convocările trebuiau predate personal celui vizat.

Poliţia își poate permite să-i prindă pe cei refractari față de convocări în armată, în timp ce refuzul riscă să fie pedepsit cu o condamnare la închisoare. Detalii aici

UPDATE 15.59 SUA îndeamnă Turcia și Ungaria să ratifice candidatura Suediei la NATO

Washingtonul a cerut miercuri Turciei și Ungariei să ratifice rapid cererea de aderare la NATO a Suediei, blocată de luni de zile din cauza unei serii de dispute cu cele două națiuni.

„Așteptăm cu nerăbdare să primim în curând Suedia ca al 32-lea membru al NATO. Și, ca să fie clar, așteptăm cu nerăbdare ca acest lucru să se întâmple înainte de summitul (NATO) din iulie. Așadar, îi încurajăm pe aliații noștri, Turcia și Ungaria, să ratifice aderarea Suediei cât mai curând posibil”, a declarat șeful Pentagonului, Lloyd Austin, cu ocazia unei vizite în Suedia, potrivit barrons.com. Detalii aici

UPDATE 15.55 Pentagonul confirmă că a livrat Ucrainei o parte din blindatele Bradley promise în ianuarie

O parte din vehiculele de luptă de tip Bradley promise de Statele Unite se află deja în Ucraina și participă la contracararea agresiunii militare rusești, a confirmat Pentagonul, potrivit Ukrainska Pravda.

Potrivit sursei citate, informația cu privire la prezența unor vehicule blindate M2 Bradley în Ucraina a fost confirmată pentru portalul The War Zone de către purtărorul de cuvânt al Pentagonului, Charlie Dietz.

„Da, putem confirma că unele dintre Bradley-urile (promise în ianuarie, n. red.) au sosit” deja în Ucraina, a declarat Dietz.

Ministerul ucrainean al Apărării a publicat luni o fotografie cu câteva vechicule Bradley. Detalii aici

UPDATE 15.13 Ucraina prezintă „tancurile cu roți” primite din Franța

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a prezentat marți tancurile AMX-10 primite din Franța.

Într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter, Oleksii Reznikov precizează soldații ucraineni numesc tancurile AMX-10 „puști cu lunetă pe roți rapide”.

Ministrul ucrainean le-a mulțumit francezilor, omologului său Sebastien Lecornu și președintelui Emmanuel Macron pentru sprijinul puternic arătat țării sale.

„Am convenit să numim AMX-10 pușca cu lunetă pe roți rapide. Aceste mașini rapide și moderne, cu arme puternice, ne vor ajuta să ne eliberăm teritoriul. Așa arată Libertatea, Egalitatea și Fraternitatea”, a scris Reznikov. Detalii aici

UPDATE 14.23 Rusia exercită noi presiuni în acordul privind cerealele: Moscova acuză Kievul că cere mită

Rusia a găsit un nou motiv pentru a tergiversa prelungirea acordului privind tranzitul cerealelor prin Marea Neagră, acuzând Ucraina că sabotează convenția cerând mită pentru a înregistra noile vase și pentru inspecții.

Rusia a amenințat în mod repetat că nu va reînnoi acordul privind tranzitul cerealelor după data de 18 mai, cu excepţia cazului în care Occidentul acceptă să ridice o serie de „restricţii” legate de plăţi, logistică şi asigurări.

De cealată parte, Ucraina a lansat avertismente asupra posibilității prăbușirii acordului în timp ce se confruntă deja cu interdicții de export în Polonia, Slovacia și Ungaria.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a emis un nou motiv pentru a tergiversa prelungirea acordului, susținând că Centrul Comun de Coordonare (JCC) din Istanbul, care supraveghează convenția, se confruntă cu dificultăţi legate de înregistrarea noilor nave şi inspecţii. Mai exact, Zaharova acuză Ucraina că cere mită pentru înregistrarea noilor vase și pentru inspecții, iar ONU, care supraveghează implementarea acordului împreună cu Turcia, nu face nimic în privința acestei situații. Detalii aici

UPDATE 13.30 Când va fi lansată contraofensiva ucraineană. Planurile Kievului

Un oficial ucrainean de rang înalt a dezvăluit luni că Ucraina își va lansa contraofensiva împotriva trupelor rusești atunci când va fi pregătită, adăugând că este doar o chestiune de timp până când țara va avea nivelul necesar de instruire militară și echipamente în acest scop.

Oleksi Danilov, secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, a dezvăluit pentru The Associated Press într-un interviu acordat la Kiev că aliații Ucrainei ajută guvernul să obțină nivelul de echipament tehnic necesar pentru a lansa contraatacuri, livrând vehicule blindate grele și muniție. Acesta a subliniat Kievul nu va lansa mult așteptata contraofensivă până când formațiunile sale de luptă nu vor fi cu adevărat pregătite. Detalii aici

UPDATE 13.01 Noi imagini din interiorul Palatului lui Putin, dezvăluite de un jurnalist rus în exil

Un jurnalist rus care a fugit din țară a dezvăluit noi fotografii ale conacului în care Vladimir Putin ar locui în secret împreună cu amanta și copiii pe care îi are cu aceasta.

Roman Badanin, un jurnalist rus independent care a fugit din Rusia după ce a primit amenințări cu moartea și risca să fie închis, a oferit într-un interviu pentru CNN amănunte din investigația realizată de Proekt asupra stilului de viață al liderului de la Kremlin, precum și informații despre amanta acestuia, Alina Kabaeva. Detalii aici

UPDATE 12.58 Ucraina primește sisteme antiaeriene Patriot

Germania a anunțat marți că a livrat sisteme de apărare antiaeriană Patriot pentru armata ucraineană. Aceste sisteme ar putea fi esențiale în contracararea bombardamentelor rusești, relatează presa internațională.

Această livrare a fost anunțată încă de acum o săptămână de către purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Iurii Ihnat.

Potrivit Ukrainska Pravda, livrarea promisă de Germania a fost efectuată săptămâna trecută.

În plus, Germania a furnizat 16 camioane Zetros și două vehicule de patrulare la frontieră. Detalii aici

UPDATE 12.10 FSB susține că a arestat un bărbat care pregătea un act de sabotaj în peninsula Crimeea

Serviciul Federal de Securitate (FSB, fostul KGB) a anunțat miercuri arestarea unui cetăţean ruso-ucrainean acuzat de pregătirea unui act de sabotaj împotriva unei instalaţii energetice din peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în primăvara anului 2014.

FSB anunță că a percheziționat domiciul acuzatului și a descoperit un dispozitiv exploziv şi mijloace de comunicare care „conţineau schimburi de mesaje cu reprezentanţi ai serviciilor secrete ucrainene”.

Bărbatul, născut în 1971, a fost arestat pentru tentativă de sabotaj şi achiziţie, transport şi deţinere de explozibil, o infracţiune pedepsită în Rusia cu până la 20 de ani de închisoare şi chiar cu închisoare pe viaţă în cazul unor circumstanţe agravante. Detalii aici

UPDATE 11.26 Programul clandestin al Rusiei de sabotare a parcurilor eoliene și a cablurilor de comunicații din Marea Nordului

Rusia derulează un program de sabotare a parcurilor eoliene și a cablurilor de comunicații din Marea Nordului, potrivit unor noi acuzații.

Informațiile provin dintr-o investigație comună a posturilor publice de televiziune din Danemarca, Norvegia, Suedia și Finlanda, relatează BBC. Potrivit acesteia, Rusia deține o flotă de nave deghizate în traulere de pescuit și nave de cercetare în Marea Nordului. Acestea au la bord echipamente de supraveghere subacvatică și cartografiază locurile importante pentru posibile sabotaje.

Oficialii britanici sunt la curent cu navele rusești care se deplasează în apele britanice în cadrul programului.

Dezvăluirile vor fi prezentate în cadrul unei serii de reportaje care urmăresc traiectoria navei rusești Amiralul Vladimirski. Detalii aici

UPDATE 11.24 Președintele Braziliei și-a nuanțat declarațiile privind războiul din Ucraina. Ce a spus după întâlnirea cu Iohannis

Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat, în timpul conferinței de presă susținută împreună cu Klaus Iohannis, că Guvernul său condamnă violarea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a arătat că susţine o soluţie politică negociată cu privire la războiul din această ţară.

„În timp ce Guvernul meu condamnă violarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, suntem în favoarea unei soluţii politice negociate pentru conflict. Am vorbit despre preocuparea noastră cu privire la efectele războiului care extrapolează continentul european. Am reiterat preocuparea mea asupra consecinţelor globale ale conflictului, mai ales în materie de securitate alimentară, economică şi energetică în special asupra regiunilor cele mai sărace ale planetei. Trebuie să creăm urgent un grup de ţări care să se aşeze la masă şi care să discute cu Rusia ca să găsim pacea”, a afirmat Luiz Inacio Lula da Silva la dejunul de lucru cu preşedintele Klaus Iohannis, potrivit Agerpres. Detalii aici

UPDATE 11.21 PentagonLeaks: ONU protestează pe lângă SUA după dezvăluiri privind „supravegherea” comunicaţiilor lui Antonio Guterres

Organizaţia Naţiunilor Unite a exprimat oficial „îngrijorarea” sa Statelor Unite după informaţii apărute în presă despre „supravegherea” comunicaţiilor secretarului său general Antonio Guterres, a afirmat marţi purtătorul său de cuvânt, deplângând „acţiunile în contradicţie cu obligaţiile” americane, relatează AFP.

Potrivit „The Washington Post”, citând documente confidenţiale ale Pentagonului, Statele Unite au ascultat conversaţiile lui Antonio Guterres cu alţi responsabili ai ONU, în special legate de Ucraina. Detalii aici

UPDATE 11.18 Nou atac rusesc cu drone asupra regiunii Odesa: explozii şi un incendiu

Drone lansate de forţele ruse au lovit regiunea Odesa (sudul Ucrainei) în noaptea de marţi spre miercuri, provocând un incendiu la o facilitate de infrastructură, a declarat în cursul dimineţii şeful comandamentului militar al regiunii Odesa, Iuri Kruk, citat de Reuters.

Autorităţile militare locale au precizat - potrivit AFP - că forţele ruse au utilizat în acest nou atac drone de tip Shahed-136/131, fără să facă victime umane, potrivit Agerpres.

„Datorită muncii reuşite a forţelor noastre de apărare, majoritatea dronelor inamice au fost distruse, dar, din păcate, o clădire publică a fost lovită”, a indicat miercuri administraţia militară a districtului Odesa într-un comunicat, precizând că nu au fost raportate victime pentru moment.

Serviciile de urgenţă ale statului au fost mobilizate pentru stingerea incendiilor şi limitarea pagubelor, potrivit sursei citate. Detalii aici

UPDATE 11.17 Şeful instalat de Rusia în Doneţk s-a întâlnit cu preşedintele belarus, determinând proteste din partea Kievului

Şeful instalat de Rusia în Doneţk, regiune ucraineană controlată parţial de Moscova, s-a întâlnit cu preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, marţi, la Minsk, declarând că s-a discutat despre modalităţi de stimulare a comerţului, informează miercuri Reuters.

Vizita lui Denis Puşilin a determinat Ucraina să protesteze în legătură cu ceea ce a numit un „act vădit neprietenos” al Belarusului, un aliat apropiat al Rusiei, care a permis forţelor Moscovei să-i folosească teritoriul ca rampă de lansare pentru invazia din februarie 2022, potrivit Agerpres. Detalii aici

UPDATE 11.15 Pagubele uriașe ale armatei ruse pe frontul din Ucraina

Rusia a pierdut în războiul din Ucraina peste 10.000 de unități de echipament militar, inclusiv 1.950 de tancuri, se arată într-o analiză a portalului Oryx. Pierderile pe câmpul de luptă și sancțiunile occidentale au lăsat armata rusă într-o stare de declin. Detalii aici

UPDATE 11.13 „Oligarhul ortodox“, ajutat de o firmă cipriotă să transfere milioane de dolari, în ciuda sancțiunilor

Oligarhul rus Konstantin Malofeev, acuzat de finanțarea separatiștilor pro-ruși din Ucraina, pare să fi continuat să transfere milioane de dolari prin sistemul bancar global, cu ajutorul unei firme cipriote, inclusiv după ce a fost plasat sub sancțiuni, potrivit The Guardian.

Autoritățile americane l-au descris pe Konstantin Malofeev drept un bancher ale cărui interese de afaceri includ grupul media Tsargrad, care sprijină Kremlinul, ca fiind „una dintre principalele surse de finanțare” pentru promovarea intereselor rusești în estul Ucrainei și în Crimeea. Detalii aici

UPDATE 06.45 Este important să nu pierdem nicio zi în comunicarea cu partenerii noştri, afirmă Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat marți frontul de luptă de la Adviivka. El s-a adresat cetățenilor ucraineni spunânu-le că este foarte important ca Ucraina să nu piardă nicio zi în comunicarea cu partenerii externi. 

„Este important să nu pierdem nicio zi în comunicarea cu partenerii noştri. Şi tocmai de aici, de la Poltava, am vorbit cu Kevin McCarthy, preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA”, a explicat Zelenski.

„I-am mulţumit pentru sprijinul său bipartizan continuu. Abia întors dintr-o călătorie pe front, l-am informat pe dl. McCarthy despre ceea ce se întâmplă pe front, despre nevoile şi capacităţile noastre de apărare. Am ridicat problema (avioanelor) F-16, a armelor cu rază lungă de acţiune, a artileriei suplimentare şi a unui tribunal - un tribunal pentru a judeca agresiunea Rusiei împotriva ţării noastre”, a adăugat liderul ucrainean.

Zelenski le-a transmis ucrainenilor că încheie la Poltava o zi lungă si emoționantă. El a povestit tot parcursul său din această zi din regiunea Donețk.

„Dimineaţa am fost în regiunea Doneţk, în Avdiivka noastră. Este greu de văzut ce au făcut teroriştii ruşi în acest oraş... Şi aduc un omagiu fiecăruia dintre soldaţii noştri, tuturor ucrainenilor care au ţinut în loc şi au distrus treptat acest rău rusesc timp de 419 zile şi nouă ani”, a spus Zelenski, potrivit news.ro

UPDATE 03.00 Peste 7.000 de soldați ucraineni sunt considerați dispăruți

Un oficial ucrainean afirmă că peste 7.000 de soldați ucraineni sunt considerați dispăruți. Cifrele din prezent includ atât persoanele decedate, cât și militarii capturați de forțele armate ruse.

Oleh Kotenko, comisar pentru persoane dispărute, a declarat că dintre persoanele dispărute, aproximativ 60% sunt de regulă în captivitate, în timp ce pentru restul șansele de a fi în viață sunt foarte mici.  Detalii aici

UPDATE 00.00 Moscova o avertizează pe ambasadoarea SUA, Lynne Tracy, împotriva oricărei „activităţi subversive” în Rusia

Moscova a avertizat-o marţi pe ambasadoarea americană Lynne Tracy împotriva oricărei „activităţi subversive” în Rusia, potrivit unui comunicat dat publicităţii de Ministerul Afacerilor Externe rus după convocarea diplomatei, informează AFP.

„A fost subliniat în special că orice măsură din partea americană menită să incite la discordie şi la duşmănie în societatea rusă, precum şi utilizarea misiunii diplomatice pentru a disimula o activitate subversivă, va fi sever reprimată”, a anunţat diplomaţia rusă în acest comunicat.

Ministerul rus a denunţat de asemenea „ingerinţa flagrantă”, în opinia sa, a SUA, Regatului Unit şi Canadei în „problemele interne” ruse.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite