Lituania şi Danemarca susţin o interdicţie la nivelul UE a vizelor turistice pentru cetăţenii ruşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vize pentru ruşi FOTO SHUTTERSTOCK
Vize pentru ruşi FOTO SHUTTERSTOCK

Miniştrii de externe din Lituania şi Danemarca au cerut miercuri adoptarea unei poziţii la nivelul UE privind interdicţia vizelor turistice pentru cetăţenii ruşi, relatează DPA.

Finlanda şi Estonia au cerut un plan la nivelul UE, dar cancelarul Olaf Scholz şi Comisia Europeană sunt până în prezent împotriva propunerii.

"În mod ideal, ar trebui să fie o decizie la nivel european care pur şi simplu ar anula valabilitatea acestor vize şi toată lumea ar renunţa să le mai emită", a declarat miercuri ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis, a cărui ţară se învecinează cu exclava rusă Kaliningrad.

Lituania a suspendat deja în mare parte emiterea de vize şi permise de şedere pentru cetăţenii ruşi drept reacţie la invazia Ucrainei, la fel ca şi celelalte state baltice, Estonia şi Letonia. La rândul ei, Finlanda a înăsprit regulile privind emiterea de vize.

Landsbergis a pus sub semnul întrebării eficienţa măsurilor individuale, afirmând că cetăţenii ruşi vor putea în continuare să intre în diferite ţări în baza vizelor emise de alte state UE.

"Un cetăţean rus poate obţine astăzi o viză de la un consulat german în orice oraş rusesc în care se află un consulat şi apoi să călătorească via Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania sau Polonia oriunde vrea să-şi petreacă vacanţa", a spus el, potrivit agenţiei lituaniene BNS.

Exact din acest motiv este nevoie de o soluţie la nivelul UE, a adăugat el.

Ministrul de externe danez Jeppe Kofod, în a cărui ţară vin foarte puţin ruşi comparativ cu ţări ca Finlanda, este de acord cu necesitatea unui răspuns UE coordonat, dar susţine că va adopta măsura individual dacă este necesar.

"Dacă nu funcţionează cu o soluţie comună, vom explora din perspectivă daneză posibilitatea introducerii de restricţii pentru a reduce numărul vizelor turistice ruseşti", a declarat el pentru agenţia de ştiri Ritzau.

"Mi se pare profund ruşinos că turiştii ruşi pot sta la plajă şi trăi în splendoare în sudul Europei, în timp ce oraşele ucrainene sunt bombardate până nu mai pot fi recunoscute", a adăugat el.

Republica Cehă, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE şi limitează şi ea numărul vizelor turistice pentru ruşi, intenţionează să ridice chestiunea la o reuniune a miniştrilor de externe ai UE de la sfârşitul lui august.

"Vreau să fac demersuri pentru o soluţie comună europeană când ne întâlnim mai târziu în această lună. Bineînţeles, ar fi de departe cel mai minunat efect dacă ar exista un front comun în Europa", a mai spus Jeppe Kofod.

Suedia nu a luat încă o decizie privind această chestiune, în timp ce Norvegia, care nu este membră UE, ar susţine orice acţiune comună, notează DPA.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite