Lituania: În faţa afluxului de migranţi, armata a primit puteri extinse la graniţa cu Belarus
0
Armata lituaniană a primit puteri extinse la graniţa cu Belarus în urma unei creşteri accentuate a numărului de migranţi ilegali.
Parlamentul lituanian a aprobat vineri un decret corespunzător prezentat de preşedintele Gitanas Nauseda, informează agenţia de presă DPA, preluată de Agerpres.
Soldaţii care patrulează cu grănicerii vor putea opri şi percheziţiona vehicule şi oameni. În plus, ei vor putea folosi „echipament special”, neprecizat în decret.
Lituania, Polonia şi UE afirmă că preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko aduce în mod deliberat un număr mare de migranţi ilegali la graniţele ţării sale cu blocul comunitar ca răspuns la sancţiunile impuse împotriva regimului său. În mai, Lukaşenko a declarat că nu-i va mai împiedica pe migranţi să-şi continue deplasarea spre UE.
În faţa afluxului de migranţi, Lituania şi Polonia construiesc garduri de sârmă la graniţele lor cu Belarus.