Liderul deputaţilor belgieni, însărcinat să formeze noul guvern de la Bruxelles
Regele Albert al II -lea al Belgiei l-a însărcinat astăzi pe actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor, liderul creştin-democrat flamand Herman Van Rompuy, să formeze noul guvern după demisia de acum zece zile a lui Yves Leterme, informează AFP, citat de Agerpres.
"Regele l-a însărcinat pe Van Rompuy să formeze noul guvern, iar acesta a acceptat misiunea", se precizează într-un comunicat al palatului regal, dat publicităţii la capătul unei întâlniri de o oră dintre Albert al II-lea şi preşedintele Camerei Deputaţilor.
De mai bine de 48 de ore partidele din coaliţia guvernamentală au optat pentru însărcinarea lui Herman Van Rompuy cu misiunea formării noului guvern, însă acesta a refuzat iniţial să accepte această însărcinare.




















































