L'Express: "Niciun agent al Securităţii nu a fost condamnat până acum" | adevarul.ro

L'Express: "Niciun agent al Securităţii nu a fost condamnat până acum"

Publicat:
Ultima actualizare:
0
La Revolutie au murit mulţi oameni nevinovaţi. Adevăraţii criminali par de negăsit
La Revolutie au murit mulţi oameni nevinovaţi. Adevăraţii criminali par de negăsit

Românii încearcă să-şi clarifice trecutul. Însă de la condamnarea oficială a regimului comunist în urmă cu trei ani, s-au făcut puţine progrese concrete, notează săptămânalul francez L'Express, într-un articol publicat sâmbătă.

'Condamn categoric şi explicit sistemul comunist din România de la instalarea sa, pe bază de dictat în anii 1944-1947, şi până la căderea sa în decembrie 1989', declara preşedintele român la 18 decembrie 2006. Câteva zile înainte de intrarea ţării în Uniunea Europeană, Traian Băsescu devenea primul şef de stat român care a acuzat perioada comunistă.

Pe baza acestui act, a fost redactat pentru prima dată de către istorici independenţi un raport despre dictatură. Scopul: 'Să-i lumineze pe români în legătură cu trecutul sumbru a istoriei lor', a explicat Vladimir Tismăneanu, în fruntea acestei comisii. O analiză a acestei comisii a fost însă criticată de anumiţi oameni politici, iar discursul lui Traian Băsescu a fost fluierat de parlamentari.

Comisia Tismăneanu a formulat 36 de recomandări: puţine au fost aplicate până în prezent, deoarece au nevoie de votul Parlamentului. Raportul preconiza, de exemplu, editarea unui manual de liceu asupra comunismului, elaborarea unei enciclopedii a comunismului român şi deschiderea unui muzeu al dictaturii. Câte măsuri, atâtea aşteptări.

Creat în 2005, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) este însărcinat cu identificarea şi condamnarea responsabililor. Dar drumul este lung. 'Niciun resposabil, agent de Securitate, sau lider comunist nu a fost condamnat până acum', deplânge preşedintele său Marius Oprea. Istoricul, supranumit 'vânătorul de securişti', s-a angajat în această cruciadă de la mijlocul anilor 1990.

Un alt organ de anchetă a trecutului: Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, înfiinţat în 1999, a întâmpinat multe piedici în activitatea sa. Blocajul principal vine de la elitele de la putere. După căderea regimului comunist nu a existat o epurare, motiv pentru care structurile şi comportamentele au dăinuit. Astăzi, foşti demnitari ai Partidului Comunist ocupă în continuare funcţii înalte în justiţie, politică, mass-media sau educaţie. 'În România, comunismul nu a dispărut, el s-a privatizat', conchide Marius Oprea

Top articole

Partenerii noștri