Legea electorală a Poloniei, schimbată cu câteva luni înainte de alegeri: „Încalcă principiile de bază ale democraţiei”

0
Publicat:

Un amendament la codul electoral vizând creşterea prezenţei la vot la alegerile generale din acest an, a fost adoptat de Parlamentul Poloniei, joi noaptea. Despre această măsură, opoziţia susţine că este ilegală şi în beneficiul partidului la putere.

Parlamentul Poloniei  FOTO AFP
Parlamentul Poloniei FOTO AFP

Conform noii legi, mai multe secţii de votare ar putea fi create în sate cu chiar numai 200 de locuitori şi deplasări cu autobuze spre secţii ar trebui organizate pentru persoane peste 60 de ani sau cu dizabilităţi dacă nu există transport public regulat. Criticii spun că codul electoral nu ar trebui schimbat într-un an electoral, indicând o hotărâre a Tribunalului Constituţional ce spune că nu trebuie introduse modificări semnificative cu şase luni înainte de convocarea alegerilor, arată Agerpres.

Proiectul de lege trebuie să treacă prin camera superioară a parlamentului, Senatul, şi să fie semnat de preşedinte pentru a deveni lege, aşa că probabil că nu va intra în vigoare în acest interval de timp. Polonia va organiza alegeri parlamentare în octombrie sau noiembrie şi în timp ce partidul la putere Lege şi Justiţie (PiS), care are un sprijin puternic în rândul alegătorilor în vârstă şi din mediul rural, conduce încă în sondaje, sprijinul său se reduce în faţa crizei costului vieţii.

„Schimbarea regulilor încalcă principiile de bază ale democraţiei”

Liderul principalului partid de opoziţie, Platforma Civică, a declarat că schimbarea regulilor într-un an electoral „încalcă principiile de bază ale democraţiei”. „Dacă (PiS) este gata (...) să manipuleze legea electorală pentru a-şi creşte şansele electorale, este uşor de imaginat că vor fi capabili şi de alte tipuri de manipulare”, a spus Donald Tusk.

Potrivit vicepreşedintelui PiS Ryszard Terlecki, singurul scop al modificărilor este de a creşte prezenţa la vot. Liderul acestui partid, Jaroslaw Kaczynski, a declarat în octombrie anul trecut că guvernul vrea să creeze alte câteva mii de secţii de votarepentru ca oamenii care pleacă de la biserică (duminică) să poată vota”.

Analiştii afirmă că influenţa noilor reguli asupra rezultatelor alegerilor este greu de evaluat în această etapă, dar că asemenea schimbări introduse atât de aproape de alegeri sunt ilegale şi ar fi greu de implementat. „Cercetarea noastră arată că nu va creşte prezenţa la vot, efectul va fi minim (...), dacă ar fi o idee sinceră, ei ar creşte cel mai mult numărul secţiilor de votare în locuri cu densitate mare a populaţiei, în oraşe”, a declarat Anna Materska-Sosnowska, politolog la Universitatea din Varşovia.    

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite