Laura Codruța Kovesi acuză presiuni din partea fostului guvern de la Sofia în numirea procurorului ce reprezintă Bulgaria la nivel european

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, susține că a existat presiune politică din partea unui fost guvern bulgar în procesul de numire a Teodorei Georgieva în funcția de procuror european din partea Bulgariei.

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi. FOTO: AFP
Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi. FOTO: AFP

Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat televiziunii bulgare bTV și preluat de agenția Novinite, în contextul scandalului care o vizează pe Teodora Georgieva, magistrat suspendat între timp și găsit vinovat de „abateri grave” într-o procedură disciplinară internă a Parchetului European (EPPO).

Potrivit Laurei Codruța Kovesi, Georgieva nu fusese candidatul clasat pe primul loc în procedura națională de selecție organizată în Bulgaria în 2020.

„Acea înregistrare este legată de modul în care dna Georgieva a fost numită procuror european. În alte state membre, au fost numiți colegi care au fost clasați pe primul loc. Dar, sub presiunea guvernului de atunci din Bulgaria, clasamentul a fost modificat și ea a fost numită”, a declarat Kovesi.

Numirea ar fi avut loc în timpul celui de-al treilea guvern condus de Boyko Borissov, când ministru al Justiției era Danail Kirilov.

Scandalul a izbucnit după apariția unor înregistrări în spațiul public, în care Teodora Georgieva ar apărea discutând cu fostul anchetator Petyo Petrov, cunoscut sub porecla „Euro”, anchetat în Bulgaria pentru trafic de influență în sistemul judiciar.

Georgieva nu a negat autenticitatea prezenței sale în înregistrări, însă a susținut că materialele ar fi fost manipulate și scoase din context.

Kovesi a precizat că procedura disciplinară a fost una internă și independentă, desfășurată cu implicarea procurorilor europeni din mai multe state membre.

„Aveți o decizie unanimă a 24 de procurori independenți din diferite state membre, care au ajuns la concluzia că încălcările au fost atât de grave încât am solicitat inițierea procedurii de concediere a acesteia”, a afirmat șefa EPPO.

Laura Codruța Kovesi a confirmat că aceasta a fost a doua anchetă disciplinară deschisă împotriva Teodorei Georgieva, situație pe care a descris-o drept „extrem de neobișnuită” în cadrul Parchetului European.

Procuroarea bulgară a susținut public că măsurile împotriva sa ar avea motivații politice și ar fi legate de anchete sensibile privind fonduri europene. Kovesi a respins însă aceste acuzații și a insistat că investigațiile EPPO sunt protejate de mecanisme interne de independență.

În paralel, numele Teodorei Georgieva a fost asociat și cu dosarul „Cei opt pitici”, considerat unul dintre cele mai mari scandaluri de corupție din istoria recentă a Bulgariei.

Ancheta vizează o rețea formată din procurori și oameni de afaceri acuzați că ar fi folosit sistemul judiciar pentru preluarea unor afaceri private. Numele dosarului provine de la un restaurant din Sofia unde, potrivit anchetatorilor, s-ar fi întâlnit liderii grupării.

La finalul interviului, Kovesi a subliniat amploarea activității Parchetului European în Bulgaria, precizând că instituția gestionează peste 260 de dosare care ar implica prejudicii estimate la aproximativ 1,7 miliarde de euro.

Șefa EPPO a recunoscut că relația cu unele instituții bulgare nu a fost întotdeauna una ușoară, însă a insistat că activitatea Parchetului European în Bulgaria continuă „activ și eficient”.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite