Kievul suspectează că agenți ai unor carteluri mexicane s-au infiltrat pe frontul din Ucraina. SBU a deschis o anchetă
0Agenți ai cartelurilor mexicane de droguri ar fi ajuns pe frontul din Ucraina pentru a beneficia de antrenament avansat de operare a dronelor, cu scopul de a învăța tactici pe care să le folosească împotriva rivalilor și a forțelor de securitate americane, relatează Express SUA.

Serviciul de contrainformații al Ucrainei a confirmat că investighează în prezent o posibilă infiltrare a unității de voluntari străini Legiunea Internațională pentru apărarea Ucrainei de către carteluri de droguri latino-americane.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), alături de serviciile de informații militare, a lansat o anchetă comună în urma avertismentelor anterioare din partea Centrului Național de Informații din Mexic cu privire la intențiile unora dintre recruții mexicani.
La scurt timp după revenirea în funcție în ianuarie, președintele Trump a desemnat cartelurile drept organizații teroriste.
:„Cartelurile s-au angajat într-o campanie de violență și teroare în întreaga emisferă vestică, care nu numai că a destabilizat țări importante pentru interesele noastre naționale, dar a inundat totodată Statele Unite cu droguri mortale, criminali violenți și bande crude”.
Membri unor astfel de bande ar putea controla acum drone FPV, care au fost desfășurate eficient de Ucraina atât pe linia frontului, cât și în adâncul teritoriului rus - inclusiv într-un mod spectaculos în cadrul Operațiunii Spiderweb.
Dronele FPV au fost lansate din camioane în atacuri coordonate împotriva bombardierelor Forțelor Aeriene Ruse la șase baze aeriene - Belaia, Diagilevo, Ivanovo, Severni, Olenia și Ukrainka.
Îngrijorări privind folosirea frontului din Ucraina ca teren de antrenament pentru crima organizată
Și alte țări sud-americane au arătat interes pentru anchetă, privind inclusiv cetățeni columbieni, suscitând îngrijorări cu privire la faptul că Ucraina ar putea fi exploatată ca teren de antrenament pentru activități criminale.
Un grup tactic, supranumit „Ethos”, o unitate vorbitoare de limbă spaniolă din cadrul Legiunii Internaționale, prezintă un interes deosebit, aceasta operând în regiunile Donețk și Harkov.
Ipoteza principală actuală este că unii recruți mexicani și columbieni au căutat deliberat să fie repartizați în unități de drone pentru a obține instruirea căutată. O parte dintre ei au reușit să fie acceptați în aceste unități cu ajutorul unor documente false.
Un cetățean mexican, cu indicativul de apel „Aguila-7”, s-a înrolat în legiune folosind o legitimație falsă din El Salvador, dându-se drept voluntar umanitar pentru a efectua un program extins de instruire cu privire la drone la Liov.
Familiaritatea sa cu contramăsurile de război electronic a stârnit suspiciuni printre oficiali, ceea ce a dus la verificări ale antecedentelor care au confirmat o posibilă legătură cu forțele speciale GAFE din Mexic, despre care se știe că au fost folosite de-a lungul timpului drept poartă de acces în carteluri.
Atât Ucraina, cât și Rusia și-au intensificat atacurile cu drone în ultimele luni, dar cele ruse provoacă numeroase victime civile întrucât lovesc cartiere rezidențiale sau zone centrale.
Atacurile rusești asupra orașelor, ucrainene s-au întețit în urma unui ultimatum de 50 de zile, redus ulterior la 12 zile, impus lui Putin de Donald Trump pentru a pune capăt războiului împotriva Ucrainei.
Între timp, Kievul continuă să își dezvolte tehnologia în domeniul dronelor, președintele Volodimir Zelenski confirmând la sfârșitul lunii iulie că a ajuns la un acord cu Trump privind vânzarea de drone ucrainene către Statele Unite.Aceste contracte s-ar putea ridica la miliarde de dolari.
Cartelurile mexicane au folosit deja atacuri cu drone în războaiele lor împotriva facțiunilor rivale și a forțelor de securitate interne, în timp ce grupurile notorii inventează noi modalități de a insufla frică inamicilor.
Într-o declarație pentru Intelligence Online, un oficial SBU anonim a spus: „Am primit voluntari cu bună-credință. Dar acum trebuie să recunoaștem că Ucraina a devenit o platformă pentru diseminarea globală a tacticilor cu drone FPV.”
„Unii vin aici ca să învețe cum să ucidă cu o dronă de 400 de dolari, apoi vând aceste cunoștințe celui care oferă cel mai mult.”