Kievul reacționează după atacul dezlănțuit a lui Trump: „Nimeni nu poate forța Ucraina să renunțe. Ne vom apăra dreptul la existență”
0Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, susține că poporul său și președintele Volodimir Zelenski „au refuzat să cedeze presiunii” președintelui rus Vladimir Putin și că „nimeni nu poate forța Ucraina să renunțe”.

Într-o postare pe X, Andrii Sîbiga scrie că Ucraina „a rezistat celui mai îngrozitor atac militar din istoria modernă a Europei și trei ani de război total”.
„Ne vom apăra dreptul de a exista”.
Reacția ministrului ucrrainean a venit, după ce președintele american Donald Trump l-a atacat pe Volodimir Zelenski.
Donald Trump l-a numit pe Volodimir Zelenski „dictator”. Președintele american a declarat că omologul său ucrainean a făcut o „treabă groaznică” pentru că Ucraina „este spulberată” și milioane de oameni „au murit inutil”.
„Un război pe care el, fără SUA și «TRUMP», nu îl va putea rezolva niciodată. Statele Unite au cheltuit cu 200 de miliarde de dolari mai mult decât Europa, iar banii Europei sunt garantați, în timp ce Statele Unite nu vor primi nimic înapoi”, a scris Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.
La rândul său, Volodimir Zelenski a reacționat și a criticat Statele Unite pentru „ajutorul” oferit lui Vladimir Putin, adăugând că Donald Trump „trăiește într-o bulă de dezinformare” creată de Moscova.