Kievul deconspiră o operațiune prin care rușii încearcă să asocieze Ucraina cu Hamas și să stopeze ajutorul militar
0Rusia a decis să servească de atacul teroriştilor din Hamas asupra Israelului pentru a pune la cale o provocare de amploare împotriva Ucrainei, relatează agenția de presă Unian.
Mai concret, potrivit agenției de presă EFE, preluată de Agerpres, Direcţia Principală de Informaţii (HUR) din cadrul Ministerului Apărării de la Kiev a denunţat luni o operaţiune a Moscovei constând în predarea către mișcarea islamistă palestiniană Hamas a unor arme occidentale capturate în Ucraina pentru a-i acuza pe ucraineni că ar fi revândut arme primite din Occident unor grupări teroriste.
„Armata rusă a predat deja teroriştilor din Hamas arme fabricate în Statele Unite şi în ţări din Uniunea Europeană pe care le-a capturat în cursul ostilităţilor în Ucraina”, se arată într-un comunicat publicat de HUR.
A doua fază a planului, afirmă HUR, este de a acuza armata ucraineană că ar vinde în mod regulat arme occidentale unor grupări teroriste.
Ca parte a campaniei de dezinformare a Kremlinului, aceste falsuri ar trebui să stea la baza unui număr de „publicaţii revelatoare” şi „investigaţii” în mass-media occidentală, afirmă HUR.
„Pentru a fi mai convingătoare, serviciile speciale ruse vor încerca să se folosească de comentariile unui trădător din cadrul Serviciului de Frontieră al Ucrainei, Ruslan Sîrovoi, locotenent-major, care a fugit recent la Moscova”, precizează serviciului de spionaj al armatei ucrainene.
Potrivit HUR, scopul acestei operațiuni ar fi „discreditarea forţelor armate ale Ucrainei şi încetarea completă a ajutorului militar occidental” către Kiev.