Italia ar putea retrage 30 de soldaţi, din cauza unei legi afgane ce restrânge drepturile femeilor
0Italia examinează posibilitatea de a-şi retrage femeile soldat din Afganistan, în semn de protest faţă de un proiect de lege afgan care limitează drepturile femeilor din această ţară, a declarat sâmbătă un oficial italian, citat de AFP, preluată de NewsIn.
"Vom lua o decizie în această privinţă până la Paşte", adică până în 12 aprilie, a declarat oficialul sub acoperirea anonimatului. Italia are 30 de femei în contingentul de 2.665 de militari desfăşuraţi în Afganistan.
Proiectul de lege în cauză, numit "Noua lege a familiei afgane" ar interzice femeilor să refuze să aibă relaţii sexuale cu soţii lor şi să părăsească domiciliul conjugal fără acordul lor.
Mai multe ţări, printre care Canada şi Franţa, şi-au exprimat deja îngrijorarea în legătură cu acest proiect. "Această lege le dă bărbaţilor toate drepturile cu privire la păstrarea copiiilor, divorţ sau moştenire. Şi permite violul. (...) Cum poate Guvernul să spună că soldaţii noştri au murit pentru a apăra drepturile femeilor, când Hamid Karzai propune spre adoptare această lege?", a întrebat parlamentarul canadian Jack Layton.
Sâmbătă, preşedintele afgan Hamid Karzai s-a apărat de acuzaţiile că ar fi semnat o lege care restrânge drepturile femeilor, şi în special ale acelora din minoritatea şiită, aşa cum îl acuză unii dintre aliaţii săi occidentali. El a ordonat reexaminarea textului, pentru a pune capăt polemicii.























































