Încălzirea globală scoate cadavrele la suprafaţă. Corpul unui alpinist care ar fi murit cu decenii în urmă a fost descoperit pe gheţarul Stockji din Elveţia

0
0
FOTO Le Parisien
FOTO Le Parisien

Doi alpinişti francezi au descoperit un cadavru pe gheţarul Stockji din Elveţia, în timp ce mergeau pe Haute Route, un traseu celebru de la Chamonix la Zermatt, relatează Le Parisien, citat de Le Figaro.

Cadavrul a fost îngheţat timp de ani de zile şi a fost descoperit în urma topirii gheţii cauzate de încălzirea globală. Potrivit alpiniştilor, cadavrul ar data din perioada 1970-1980.

”Este o mumie. Gheţarul a îngheţat totul”, a mărturisit unul dintre cei doi alpinişti.

”Nu avea echipamentul tehnic de astăzi. Purta pantofi din piele, cu crampoane de oţel cu curele de mult timp ieşite din uz. Totul a fost perfect conservat”, a adăugat el.

Un alt indiciu util pentru identificare este prezenţa unui baston telescopic, o invenţie care datează din anii 1970 care ar putea, eventual, să ofere o indicaţie asupra datei morţii.

Alertată, poliţia din Zermatt a recuperat cadavrul şi a început o anchetă de identificare. Potrivit Le Parisien, după ce au analizat oasele şi materialul, anchetatorii vor trebui să încerce să coreleze rezultatele analizelor cu datele cuprinse într-un dosar de 300 de alpinişti dispăruţi în acest canton din 1925.

Mai multe - Europa

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite