Înalt oficial NATO avertizează: „Trebuie să ne pregătim, altfel vom suferi ceea ce suferă în prezent ţările din Golf”
0Un oficial militar de rang înalt din NATO a avertizat miercuri, 25 martie, că țările membre ale alianței trebuie să găsească de urgenţă noi mijloace pentru a-şi asigura apărarea în faţa rivalilor lor şi nu au conştientizat încă gravitatea situaţiei.

„Trebuie să ne pregătim, altfel vom suferi ceea ce suferă în prezent ţările din Golf”, atacate de Iran, a avertizat comandantul suprem aliat pentru transformare (SACT), amiralul francez Pierre Vandier, în cadrul Forumului pentru strategie de apărare, care a reunit actori din sectorul apărării timp de trei zile la Paris, scrie News.ro.
Aceste ţări „au fost lovite de rachete Shahed în 2019, nu au probleme financiare, pot cumpăra ce vor pe piaţa mondială. Nu este o chestiune de bani, ci de viteză şi de alegeri bune”, a arătat Vandier.
Pentru NATO, „miza nu este să reuşim să facem mai mult din ceea ce făceam înainte, ci să găsim răspunsuri la provocările pe care le ridică Rusia sau Iranul prin modul lor de a face război, în ceea ce priveşte volumul armamentului şi viteza de evoluţie a acestuia”, a insistat amiralul.
„Este un moment al adevărului”, a mai spus el.
„Asistăm la revenirea unei producţii în masă, iar industria noastră a produs sisteme (de arme, n.r.) care nu pot fi fabricate în serie”, a subliniat el, amintind, de exemplu, că Statele Unite produc o baterie de rachete Patriot în timpul în care Rusia sau Iranul fabrică cel puţin patru rachete balistice.
Amiralul avertizează că simpla creștere a producției de drone, precum cele de tip Shahed, nu este suficientă și că „trebuie inventat ceva nou”.
El a subliniat și problema „vitezei de adaptare”, considerată prea lentă, arătând că aliații au nevoie de doi până la trei ani doar „pentru a defini nevoile”, deoarece fiecare stat își protejează industria.
Între timp, evoluțiile tehnologice sunt rapide: dronele Shahed au avut deja „5 evoluții” într-un timp scurt. În acest context, amiralul consideră esențială apariția unor „nou veniți” în industria de apărare.























































