Scut nou pe cerul Ucrainei: 15.000 de drone anti-Shahed, finanțate de Germania, vor apăra Kievul în fața atacurilor kamikaze rusești
0Germania își intensifică sprijinul militar pentru Ucraina printr-un nou proiect de amploare: 15.000 de drone interceptoare, destinate combaterii atacurilor aeriene cu drone Shahed, vor fi livrate armatei ucrainene, în urma unei investiții strategice într-o companie locală.

Compania germană Quantum Systems a anunțat o investiție strategică în firma ucraineană WIY Drones, în urma căreia Forțele de Apărare ale Ucrainei urmează să primească 15.000 de drone interceptoare de tip STRILA. Potrivit informațiilor transmise de companie, aceste sisteme sunt concepute special pentru a neutraliza dronele kamikaze rusești de tip Shahed, scrie dialog.
WIY Drones este implicată în dezvoltarea și producția de vehicule aeriene fără pilot și stații de control la sol, cu accent pe sisteme capabile să intercepteze ținte aeriene.
Modelul STRILA, prezentat oficial în 2025, este unul dintre cele mai avansate produse ale companiei, deși specificațiile tehnice rămân în mare parte clasificate.
Surse din domeniu indică faptul că drona poate rămâne în aer între 15 și 20 de minute și este echipată cu camere de zi și de noapte, ceea ce îi permite să opereze în orice condiții.
În faza inițială, aceste drone vor fi utilizate exclusiv de armata ucraineană, însă există planuri pentru exportul lor pe termen lung.
Potrivit publicației citate, colaborarea dintre Ucraina și Quantum Systems nu este una nouă. În 2026, Quantum Frontline Industries urmează să producă alte 10.000 de drone pentru forțele armate ucrainene.
La începutul acestui an, președintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit la München cu reprezentanții acestui parteneriat. Cu acea ocazie, a fost testată prima dronă realizată în cadrul colaborării, un sistem dotat cu inteligență artificială, deja utilizat pe front și considerat eficient în contracararea forțelor ruse.























































