Guvernul Ucrainei a redus la jumătate salariile tututor miniştrilor | adevarul.ro

Guvernul Ucrainei a redus la jumătate salariile tututor miniştrilor

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Executivul ucrainean a decis la reuniunea sa de miercuri reducerea la jumătate a salariilor tuturor miniştrilor, inclusiv a retribuţiei premierului Iulia Timoşenko, în perioada 1 aprilie 2009-1 ianuarie 2010, în contextul unei situaţii economice dezastruoase în Ucraina, care a fost lovită puternic de criza financiară, relatează AP şi Interfax-Ucraina.

Volumul producţiei industriale a scăzut cu o treime în luna februarie în această republică fostă sovietică, faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.

Potrivit media ucrainene, retribuţia miniştrilor se cifra până acum la circa 15.000 de grivne (aproximativ 1.875 dolari) lunar, în condiţiile în care moneda naţională - grivna - s-a devalorizat cu 50% din septembrie şi până în prezent în raport cu dolarul.

Guvernul ucrainean încearcă să reducă la maximum cheltuielile pentru a obţine deblocarea celei de-a doua tranşe a creditului FMI în valoare de 16,4 miliarde de dolari.

Într-un comunicat emis miercuri, cabinetul de miniştri face apel la preşedinţia Ucrainei şi la Rada Supremă (parlamentul unicameral) să procedeze într-o manieră similară

Top articole

Partenerii noștri