Grecii au cumpărat timp: băncile elene vor primi 68 de miliarde de euro de la BCE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banca Centrală Europeană a decis să majoreze plafonul de creditare penru băncile elene
Banca Centrală Europeană a decis să majoreze plafonul de creditare penru băncile elene

Consiliul director al Băncii Centrale Europene a aprobat solicitarea de a majora fondurile disponibile pentru grupurile bancare elene prin intermediul unui program de finanţare de urgenţă. Decizia a venit numai după ce Atena a anunţat că este dispusă să accepte prelungirea acordurilor cu UE şi FMI.

Guvernul grec va solicita oficial joi prelungirea acordurilor de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană. Între timp, consiliul director al BCE a aprobat, în reuniunea de miercuri, solicitarea de a împrumuta cu 68,3 miliarde de euro grupurile bancare elene. 

Colacul de salvare pentru băncile comerciale va oferi Atenei suficient timp pentru a-şi negocia un nou acord cu creditorii internaţionali fără presiunea unui colaps bancar iminent. 

Luni noapte, grecii au respins propunerea miniştrilor din zona euro de a prelungi programul de finanţare, numind planul „absurd” şi „inacceptabil”. Cu toate acestea, grecii mai au bani pentru a-şi onora angajamentele financiare doar până la sfârşitul acestei luni, după care vor intra în incapacitate de plată a datoriilor dacă nu ajung la un acord cu UE sau nu găsesc o sursă alternativă de finanţare. În fiecare săptămână, din Grecia ies depozite în valoare de două miliarde de euro, estimează economiştii grupului JP Morgan.

Dacă exodul continuă în acelaşi ritm, sistemul bancar elen va rămâne fără lichidităţile necesare pentru a-şi derula operaţiunile – dar şi pentru a le depune drept garanţie pentru a se împrumuta de la Banca Centrală Europeană – în 14 săptămâni, au calculat aceştia. 

Astfel că, după ce a anunţat oficial în faţa parlamentului că rupe acordurile cu FMI şi UE - promisiune pe care a făcut-o şi în campania electorală, premierul Alexis Tsipras va fi nevoit să-şi amâne planurile şi să accepte condiţiile creditorilor internaţionali pentru cel puţin alte şase luni. 

Grecia va solicita o prelungire a programului de finanţare de urgenţă prin care FMI, BCE şi Comsisia Europeană au salvat-o de la colaps, după ce negocierile purtate la Bruxelles de miniştrii Finanţelor din zona euro nu au reuşit să ducă la găsirea unei soluţii pentru ca ţara să evite intrarea în incapacitate de plată. 

Infografie datorii Grecia
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite