Grecia va suspenda dialogul cu Turcia după ce a acuzat-o că i-a încălcat spaţiul aerian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă / EPA-EFE
FOTO Arhivă / EPA-EFE

Guvernul grec a decis să suspende acţiunile menite să crească încrederea în relaţiile sale cu Turcia. Într-o singură zi, 16 avioane militare turce au făcut un nou record de 126 de încălcări ale spaţiului aerian grec.

„Acţiunile turce sunt inacceptabile, constituie o încălcare a suveranităţii ţării şi reprezintă o provocare ce nu va rămâne fără răspuns”, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului grec despre decizia Atenei de a suspenda reuniunile greco-turce privind măsurile de sporire a încrederii, relatează EFE, citată de Agerpres.

Miercuri au fost înregistrate 126 de pătrunderi ale avioanelor F-16 şi ale dronelor turce în spaţiul aerian grec. Aparatele au survolat 30 de insule greceşti, unele dintre ele locuite.

„Acţiunile Turciei creează un climat de tensiune deosebită în regiune” şi „subminează coeziunea NATO într-un moment deosebit de critic în regiune în general”, a acuzat la rândul său MAE grec.

De obicei, avioanele militare turce efectuează manevre în săptămâna precedentă paştelui ortodox, dar în ziua de paşti acestea sunt oprite. În schimb, anul acesta manevrele au continuat şi în acea zi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite