Grecia, paralizată de o grevă generală în sectorul public. Oamenii au ieșit în stradă: „Nedreptatea ne sufocă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 15.000 de persoane au manifestat miercuri, 9 aprilie, la Atena şi Salonic în cadrul unei greve generale de 24 de ore în sectorul public. Oamenii cer o majorare a salariilor pe fondul creşterii prețurilor.

Protest în Grecia Foto: Captură video Anna James/X
Protest în Grecia Foto: Captură video Anna James/X

Şcoli, tribunale, bănci şi servicii au fost închise în această zi de mobilizare. Greva a perturbat transporturile aeriene, maritime şi feroviare.

În afară de oprirea activităţii în transportul urban, legăturile aeriene au fost de asemenea afectate de participarea la grevă a controlorilor de trafic. Feriboturile au rămas în porturi începând de miercuri dimineaţă şi nu sunt asigurate legăturile cu insulele din Marea Egee şi Marea Ionică.

Peste 10.000 de persoane, potrivit poliţiei, s-au strâns la Atena, în Piaţa Syntagma, din faţa Parlamentului, la apelul sindicatului Adedy din sectorul public şi al sindicatului GSEE din sectorul privat, care denunţă politica guvernului conservator al premierului Kyriakos Mitsotakis, care a dus la creşterea preţurilor, potrivit Agerpres.

Manifestanţii au scandat „Creşteri ale salariilor”, „Nedreptatea ne sufocă” şi „Jos Noua Democraţie!”, cu referire la partidul conservator aflat la guvernare.

Într-un comunicat, confederaţia sindicală Adedy a denunţat „preţurile exorbitante, rezultatul cartelurilor care operează liber în sectorul energiei, dar şi în diverse produse şi servicii”.

Aceasta critică, de asemenea, guvernul conservator condus de Mitsotakis, a cărui politică a contribuit la „creşterea preţurilor locuinţelor, consecinţă a dezvoltării turistice anarhice care a luat totuşi caracteristicile unei crize a spaţiilor de locuit”.

Proteste și în Salonic: „Jos politica ce sărăceşte!”

Și în Salonic, al doilea oraş al ţării, au manifestat aproximativ 5.000 de persoane purtând banderole pe care scria „Jos politica ce sărăceşte!”, „Creşteri salariale reale” şi „Totul este sacrificat pentru profiturile lor”.

Sindicatul Adedy cere majorarea salariilor, care „după zece ani de stagnare” nu au crescut „decât cu 4% anul trecut şi cu 1% în acest an”. La rândul său, sindicatul GSEE solicită restabilirea convenţiilor colective după anularea lor în timpul dezastrului financiar din deceniul trecut şi „creşteri reale pe fondul vieţii scumpe”. 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite