Gordon Brown: "Europa trebuie să reducă cu 30 % emisiile de gaze"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gordon Brown
Gordon Brown

Primul ministru britanic Gordon Brown le-a cerut europenilor să reducă şi mai mult emisiile de gaze ce produc efecte de seră, în pofida diferendelor în această chestiune, se precizează într-un interviu publicat marţi în cotidianul The Guardian, preluat de France Presse.

Statele noastre trebuie să fie ambiţioase precum pretind. Nu e suficient să spui pot să fac, aş putea s-o fac, o voi face, ci vreau să determin Uniunea Europeană să meargă spre o reducere de 30 % în 2020, a declarat premierul britanic.

Ţările europene sunt divizate în legătură cu oportunitatea de refacere a promisiunilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de la 20 % la 30 %, faţă de nivelul de referinţă din 1990, în cazul unui acord la conferinţa de la Copenhaga, unde anumiţi politicieni se aşteaptă la un angajament internaţional care să oblige la limitarea emisiilor începând cu 2010.

Spre deosebire de Polonia şi alte naţiuni din Europa de Est, Franţa şi Marea Britanie, împreună cu alte state, au apreciat, luni, la Bruxelles, că un acord politic suficient de ambiţios la Copenhaga ar putea permite UE să treacă de la un angajament de 20 % la unul de 30 %.

Problema condiţiilor în care UE ar accepta să-şi revizuiască obiectivele de reducere a emisiilor urmează să fie discutată joi şi vineri în cadrul summitului liderilor celor 27 de la Bruxelles, în paralel cu conferinţa ONU de la Copenhaga

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite